Top
test sarcina pozitiv

Ziua în care Pământul s-a oprit

Într-o lume ideală, bebelușii se nasc din gândurile și dorințele părinților, din iubire împărtășită și împlinită, din săruturi și șoapte între așternuturi mototolite.

 

Și chiar și atunci când Universul tău frizează idealul, bam! Tot ca un trăznet vin cele două liniuțe ce anunță că o nouă ființă prinde viață din iubirea voastră.

 

La mine a fost cam așa: în dimineața fatidică primisem pe mail la semnat contractul de angajare la my dream job (pe care l-am visat de când eram puștoaică și mi l-am atras prin toate metodele sugerate în “The Secret”). Pe la prânz mi-am dat seama că parcă am fost de prea multe ori la toaletă și m-am apucat de numărat zilele în calendar. Ei bine, da! Menstruația întârziase 4-5 zile, sânii mă dureau și nici urmă de clasicele crampe. Cumva, tot nu-mi suna “alarma”. Eram foarte surescitată de faptul că urma să-mi schimb locul de muncă după 10 ani de legumit în aceeași companie.

 

A venit și seara iar eu nu mă gândeam decât la sticla de vin pe care urma să o beau cu “al meu” în cinstea zilelor bune și palpitante ce aveau să urmeze. Până aici, am intuit corect :)) Nu îmi explic nici azi cum în loc sa intru în Mega după Mateus-ul rose preferat, am intrat ca și teleghidată în farmacia de lângă și am cerut două teste de sarcină.

 

Până să mi se întoarcă bărbatul de la serviciu, am băgat vinul la rece și cum îmi venea a 20-a oară să fac o vizită la baie, am luat și unul dintre teste cu mine. Mai mult în glumă, că știam și eu că e indicat să-l faci dimineața bla bla. Am zis că dacă tot am dat banii, să îl și folosesc în scopul pentru care a fost achiziționat.

 

Și în timp ce mă spălam relaxată pe mâini după operațiunea “pipi pe băț”, două linii roșii, frumose, mă priveau fix în ochi. Și, în ordine, imi amintesc așa: țiuitul din urechi, cum m-am uitat în oglindă să-mi văd fața, dar cumva mă uitam în gol, cum am luat telefonul repede să fac o poză, de frică să nu dispară liniuțele sau cine știe ce era în capul meu. Apoi îmi amintesc că m-am așezat în fund pe marginea căzii să îmi dau cu apă pe față și imediat a sunat interfonul.

 

Nu numai că nu asimilasem vestea colosală primită la ceas de seară, dar trebuia să o dau, la rândul meu, co-autorului năzdrăvăniei.

 

Simt nevoia să subliniez: așteptam și munceam intensiv (lol) de aproape jumătate de an la un bebe. Am făcut toate analizele uzuale, am rezolvat dinți și alunițe din timp, am luat acid folic, am redus țigările la o prosteală ocazională, am ținut evidența zilelor fertile cu o aplicație pe mobil și, cumva, tot m-a lovit în moalele capului vestea.

 

Îmi intră bărbatul pe ușă, trăncănește ceva despre un taximetrist care era să-l lovească în drum spre casă și reușesc în mod miraculos să leg următoarele cuvinte: “Du-te până în baie!”

 

S-a uitat puțin ciudat la mine dar s-a executat, crezând probabil că iar am stricat ceva pe acolo. De pe marginea chiuvetei l-au întâmpinat și pe el cele două liniuțe, dar, cum era de așteptat nu a înțeles mare lucru din asta. Îmi zice cu un zâmbet încurcat pe față: “Trebuie să-mi explici, că eu nu știu cu astea. Adică sunt doi?” Am mormăit “unul e sigur” și a urmat un șir bilateral de onomatopee care ne-a ținut trei ore.

“Băi, deci…”

“Mda”

“Wow”

“Aha”

“Și…”

“Wow”

“Da”

Trei ore. Pe la ora 23 i-a ieșit și lui prima chestie coerenta: “Păi, și ce faci cu Pro Tv-ul?”

“Să mai aștepte!”

 

Buuun, acum că era oficial că diviziunea celulară și-a făcut treaba și în burta mea înflorea, cum se zice, rodul iubirii noastre, am dat, ca orice viitoare mămică new age, un search de blondă pe Google: “sunt însărcinată ce trebuie să fac”.

 

M-am programat la primul ginecolog disponibil la clinica privată la care aveam abonament de la serviciu, lucru care s-a dovedit a fi un fiasco fara margini. Am dat peste un doctor complet lipsit de empatie care m-a sfătuit să nu mă bucur încă, pentru că sarcina poate fi extrauterină și trebuie să mai aștept câteva săptămâni până la confirmarea ecografică, dar nici atunci nu e nimic sigur că mai există riscul de sindrom Down și de malformații și de pizda mă-sii că i-am dat mute de la un punct încolo, i-am cerut recomandarea pentru analiza de sânge și m-am cărat.

 

Tutele de la recoltari, în loc să-mi facă markerul HCG, mi-au făcut beta HCG, complet irelevant în stadiul ăsta al sarcinii.

 

Între timp, mi-am făcut programare la o altă clinică, la o doctoriță tânără la care mai fusesem cândva pentru un Papanicolau. Ea m-a abordat foarte organizat, am făcut o eco de confirmare a sarcinii, că mai trecuse o săptămână de la analiza de sânge eșuata, apoi m-a îndrumat către dublu test la Filantropia că e gratuit cu trimitere și sunt super specialiști acolo pe morfologii dar să mă grăbesc cu programarea pentru că locurile se epuizează rapid. La final mi-a recomandat să mă bucur, să mă odihnesc și să mănânc cât mai sănătos.

 

Am ieșit din cabinetul ei relaxată, împăcată și cu o poză cu embrionul minunat fecundat și perfect fixat.

 

Pe principiul “sunt însărcinată, now what?”, mergeți la doctor, dar nu la orice doctor, ascultați-vă instinctul și respirați! Luați-vă partenerii aproape, aproape de inimă, pentru că urmează zile și nopți grele. Și nu vorbesc încă despre cele de după nașterea copilului. Crize de plâns și de isterie cum am făcut în sarcină, n-am făcut niciodată. Iar nopțile din ultimul trimestru, mamă mamă! Insomnii, frecuș, cârcei diabolici, sindromul picioarelor neliniștite (atât de mult am râs de “prostia” asta până m-a lovit și pe mine), boceală hormonală din orice, îngrășat, deprimat. Așteaptă-te la toate și speră să nu ai parte de niciunul!

 

Și legați-vă bine de ai voștri, pentru că vor fi cel mai de preț sprijin în urgananul ce tocmai s-a iscat.

Share This:

Eroina
No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.