Top
timp

“Timpul îşi modifică structura”

Cu greu observăm când timpul îşi modifică structura. Poate realizăm prea târziu, poate suntem norocoşi şi ne însuşim o percepţie apropiată de realitate sau poate suntem doar nişte frunze în bătaia vântului.

 

Timpul meu s-a modificat în anii care au trecut. În unele clipe am luat clepsidra şi intenţionat am înclinat-o astfel încât să opresc secundele şi să mă bucur, din inima de orice. Au fost momente când am agitat atât de tare nisipul, încât furtunile din deşert păreau concentrate toate în micuţa mea clepsidră.

 

Apoi am testat timpul, să văd dacă măsurătoarea este corectă, mai ceva ca un matematician care culege axiome ca mai apoi să îşi demonstreze teoria.

 

books-clock-flowers-girly-Favim.com-1063988

 

În alte clipe, am privit în gol, de parcă clepsidra ar fi fost invizibilă, pentru că nisipul curgător mă liniştea. Era singurul lucru care înainta în viaţa mea.

 

Mi-am pus speranţa în acest nisip. Ştiam de la început cât cântăreşte şi mai ştiam şi că nu pot primi altul, că de fapt atât mi-a fost dat. La început nu ştiam ce să fac cu el, gânguream şi foloseam clepsidra pe post de jucărie spre disperarea ursitoarelor şi spre agonia mea, cea din viitor.
Mai târziu am vrut să înţeleg nisipul, să îl studiez, dar timpul trecea prea greu. Nu îmi plăcea să aştept şi nici măcar să încerc să mă bucur de dimensiunea în care îmi era dat să trăiesc. Voiam atât de mult ca timpul să treacă repede, să fiu un om mare, stăpân pe clepsidra mea.
Ceva s-a întâmplat pe parcurs, pentru că am pierdul contactul cu clepsidra mea şi am crezut că timpul a stat în loc. Oamenii, locurile, sentimentele, visele, coşmarurile, impresiile, toate se perindau prin faţa mea şi eu credeam că timpul s-a oprit. Mă simţeam vitează, victorioasă că în sfârşit am descoperit secretul suprem. Doar că în înfumurarea mea, nu am realizat că am bătut pasul pe loc, iar nisipul nu iartă pe nimeni.

 

timp

Abia acum după ani şi ani, am învăţat să nu mai privesc clepsidra la fiecare pas pe care îl fac, să nu îi mai duc dorul, să o ţin departe de mine şi totuşi suficient de aproape încât să o pot împărtăşi cu o persoană căreia nisipul îi curge la fel şi care vrea să ne numărăm firele de nisip împreună, să uităm de lume şi la final, să răsturnăm clepsidrele în cinstea unor vieţi trăite cu patos, sete de cunoaştere şi dune, uşor de depăşit.

 

#eroinaletters

 

Dacă vrei să ne împărtăşeşti experienţa ta cu timpul sau cu viaţa în întregul ei, scrie-ne pe contact@eroina.ro şi vom publica cele mai interesante scrisori.

 

Share This:

Alexandra Dinu
No Comments

Post a Comment