Top

“Te ador, dragostea mea. În ce zi suntem?”

Atunci pun mâinile pe tastatură să scriu că îl iubesc, că are cel mai ameţitor miros din lume şi că raţiunea mea se cufundă în el, că am pierdut orice noţiune a timpului [suntem în luna mai?], că nu trece secundă în care să nu mă întreb dacă visez sau nu [şi chiar de-ar fi aşa, ce-mi pasă?], că vreau să alergăm desculţi pe plajă, să ne culcăm dimineaţa şi să ne trezim la amiază, zăpadă, vin fiert cu scorţişoară, să mă ridici când cad, să-ţi pui piciorul în faţa plăcii să nu o iau la vale pe pârtie, să-mi săruţi nasul roşu si îngheţat şi atunci îmi dau seama că dacă eşti îndrăgostit, scrii fraze nesfârşite, nu mai ai vreme să pui punct, trebuie să continui să scrii, să scrii, să alergi mai repede decât inima ta, şi fraza nu vrea să se oprească, dragostea nu are punctuaţie, când iubeşti ajungi să scrii lucruri interminabile, când iubeşti ai impresia că lumea e mult prea mică pentru voi şi dragostea voastră.

 

Fugim la Paris, je t’aime mon soleil, totul începe din nou, nu mai suntem singuri, cerul este trandafiriu, fără tine nu eram nimic, în sfârşit respir, mergem pe deasupra trotuarului, la câţiva centimetri deasupra solului, nimeni nu vede asta în afară de noi, suntem pe perne de aer, le zâmbim fără motiv francezilor, care ne iau drept înapoiaţi mental, drept membri ai unei secte, secta “celor care zâmbesc în stare de levitaţie”. Acum totul a devenit atât de uşor, faci un pas, pe urmă altul, şi asta-i dragostea, viaţa, gaufres scăldate în ciocolată, des croissants au petit déjeuner, nu ne terminăm niciodată mâncarea din farfurie, ocupaţi până peste cap să ne privim ochi în ochi, să ne dezmirdăm mâinile, să ne excitam, cred că n-am mai dormit de zece zile, zece luni, zece ani, zece veacuri, mi-e de ajuns să respir şi să te privesc, e pentru totdeauna, pentru totdeauna şi pe vecie, e nemaipomenit, uluitor, n-am mai trăit niciodată aşa ceva, simţi ceea ce simt și eu? N-ai să mă poţi iubi niciodată atât cât te iubesc eu , nu, eu te iubesc mai mult decât mă iubeşti tu, ba nu, eu, bine, amândoi, este atât de minunat să devii complet cretin, e ca efectul unei pastile de ecstasy care nu s-ar opri niciodată, ca un răspuns unic la toate întrebările, uiţi de toate, te naşti în fiecare secundă, te afli într-un prezent perpetuu, senzual, sexual, adorabil, invincibil, eşti conştient că această dragoste va salva lumea.

 

Eu muşc dintr-o piersică coaptă, sucul ei mi se prelinge pe piept. Oh! La dracu’! Dragoste, dragoste neîncetat, de trei, de patru, de cinci ori pe zi, durere, orgasm, e luuuung, e puteeeeernic, n-am vizitat niciun monument din oraşul ăsta.

 

Te ador, dragostea mea, în ce zi suntem?

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment