Top

Salvează un suflet! Tot ce trebuie să știi despre adopţia unui animal

Ducem o viaţă agitată şi ne preocupăm de familia noastră, de starea prietenilor, de noi în primul rând şi cumva încercăm să fim mereu siguri că ţinem frâiele situaţiilor cu care ne întâlnim.

 

Iubirea devine limbajul care ne apropie, un limbaj universal, prin care putem ajuta şi prin care suntem ajutaţi. Am întâlnit în ultimii ani oameni extraordinari care îşi dedică timpul şi resursele ajutând fiinţele care ne devin membri de familie cu drepturi depline, chiar dacă miorlăie când le este foame sau latră când aleargă după mingea preferată. Sunt oameni care trăiesc în umbră, care nasc revoluţii, care mută munţii astfel încât nişte suflete nevinovate să trăiască în condiţii decente.

 

Toţi aceşti oameni sunt exemple pentru noi, de la care putem învăţa compasiunea. De multe ori m-am întrebat ce aş putea face eu? Şi răspunsurile mele deveneau blocaje. De fiecare dată mă gândeam la faptul că nu am spaţiu suficient, sau nu am bani, sau nu am cu ce să alerg de colo până colo astfel încât să le ofer o şansă, iar argumentul suprem era faptul că m-aş fi ataşat atât de tare, încât nu le-aş mai fi dat. Cu toate astea am adoptat două pisici, care îmi umplu viaţa cu momente haioase şi cu nervi ocazional, care de 3 ani sunt prietenii mei de nădejde, pe care le îngrijesc cu tot sufletul.

 

Pe Aura am cunoscut-o la muncă şi am avut o conexiune imediată, mai ales că îmi plăcea să stau să îi ascult poveştile despre căţeluşa pe care a adoptat-o şi care a devenit răsfăţata familiei. Dar Aura nu s-a oprit doar aici, prin iubirea pe care o poartă animalelor a salvat nenumărate animale din Bucureşti, care acum fie sunt în familii care au grijă de ele, fie sunt în adăposturi, unde beneficiază de mâncare şi un culcuş unde să doarmă.
MeliMeloParis.ro
Aura mi-a zis că este foarte simplu să faci asta. Trebuie doar să îţi doreşti din inima să ajuţi, iar răsplata cea mai mare este atunci când vezi că animăluţul acela are o şansă reală. Pentru că de mai bine de 10 ani se ocupă de asta, ne ajută cu câteva sfaturi utile.

 

Soluţiile sunt fix sub nasul nostru şi încep în primul rând cu noi: sterilizarea animalelor de companie şi sterilizarea animalelor găsite pe străzi. Lucrul acesta se poate face apelând la cabinete veterinare (şi sunt o multitudine în Bucureşti) sau gratuit prin intermediul asociaţiilor care se ocupă de salvarea animalelor. Dacă nu dispunem de timpul necesar, putem să donăm bani acestor asociaţii care îşi dedică 100% timpul salvării animalelor. Suma este puţin importantă, câtă vreme este întregim rândurile oamenilor care fac lucrul acesta. Vorba românului, unde-s mulţi, puterea creşte.

 

Un alt factor de luat în considerare este folosirea reţelelor de socializare şi a site-urilor care se ocupă de plasarea animalelor. Aura îmi spunea mereu că “Orice implicare contează. Am rămas de multe ori fără speranţă şi resurse financiare salvând animale, dar dacă te implici din suflet, găseşti variante salvatoare de fiecare dată.” Lupta cu indiferenţa este o luptă pe care fiecare dintre noi trebuie să o ducă.
Kurtmann

O simplă căutare pe google, va afişa o multitudine de asociaţii şi cabinet veterinare implicate în acest process.

 

Va doresc timp şi grijă pentru voi şi sufletele din jurul vostru! Rândurile de mai jos sunt scrise de Aura, o dovadă că oamenii sunt capabili să facă minuni.

 

WhatsApp Image 2016-10-09 at 16.51.56

 

“Cel mai grav caz a fost acum un an şi jumătate. Îmi plimbam câinele prin cartier când, la un moment dat, în grădina blocului meu am văzut o mogâldeaţă mică de câine. M-am apropiat și într-o baltă de sânge, zăcea mai mult moartă decât vie, o căţeluşă mică, cât o pisică, care fusese tăiată de tramvai (şinele erau la 10 m de locul unde am găsit-o). Cei care mă cunosc spun că doar mie mi se întâmplă lucrurile astea 🙂 ) Nu cred că doar mie mi se întâmplă, cred că e puţină Karma, cu puţin “îmi pasă foarte tare” şi că nu aş putea să trec indiferentă. Mă îndoiesc că nu o mai văzuse nimeni până în momentul acela, e o stradă intens circulată şi după balta de sânge, zăcea de ceva timp acolo. Pe scurt, deşi a durat o zi întreagă, timp în care era să leşin de 4 ori, pentru că este un caz care m-a depăşit psihic, am luat-o într-un pled şi am dus-o la primul cabinet din cartier, unde după o scurtă evaluare, au propus eutanasierea, am plâns mult şi am decis să îi facem un analgezic şi să plec cu ea de acolo. Între timp, trimisesem câteva informaţii despre caz câtorva ONG-uri de profil cerând ajutor. Nu aveau niciun voluntar disponibil în momentul acela. Îmi doream din suflet să o salvez, aşa că, tremurând, şocată şi plânsă, am pus-o cu grijă într-o cutie că să nu îi mai ating rănile şi am plecat cu ea în partea opusă a Bucureştiului , la o clinică veterinară. După reacţia mea, toţi au crezut că este câinele meu. Eram şocată, o lăbuţă din spate lipsea, iar cealaltă atârna doar într-un tendon. După 4 ore de intervenţii, ecografii, radiografii şi operaţii, pitica a fost salvată. După o lună de la operaţii, pitica învăţase să meargă în lăbuţele din faţă, iar după alte două săptămâni, cu ajutorul Asociaţiei Kola Kariola, Buffy (cum au botezat-o ulterior), a fost adoptată în Anglia (cu ajutorul Paws2Rescue) de o familie absolut minunată. Acum Buffy participă la concursuri pentru căţei cu handicap, are un cărucior ajutător, este iubită şi respectată. Ţin legătura cu familia, care îmi mulţumeşte periodic că am salvat-o…. Nu, eu le mulţumesc pentru că nimeni nu i-a dat o şansă aici. Mulţi mi-au spus să îi curm suferinţa pentru că mai mult o chinui, însă nu aş face niciodată aşa ceva. Am plâns de fericire şi de câte ori văd poze cu ea, îmi dă şi mai multă putere să salvez în continuare.

 

WhatsApp Image 2016-10-09 at 16.51.56(1)

Ultima “intervenţie divină” este un moşulică care are toate bolile din lume, pe care l-am găsit leşinat în cartier, cu el e şi mai mult de lucru, am grijă împreună cu o vecină de el, l-am dus într-o curte unde este hrănit şi i se dau medicamente de 3 ori pe zi. Până acum, costurile au depăşit 20 milioane, dar nu îl vom lăsa baltă. Am avut parte şi de ajutor, mici donaţii de la câţiva colegi de birou (donaţiile au fost făcute către cabinetul unde a stat internat 3 săptămâni). Tratamentul lui e de durată, şi deşi ştim că nu va mai trăi mult pentru că dintre multele boli o are pe cea mai gravă, dirofilaria (viermi la inimă), nu îl voi lasă baltă.

 

Pentru cei care îmi spun că eu sunt “aia cu câinii”, că “nu ajut oameni, copii , etc” şi alte răutăţi gratuite, deşi nu povestesc şi ştiu puţini de lucrurile astea, ajut şi oameni, donez constant şi fac pachete de mâncare pentru amărâţi.”
outmag.ro/

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment