Top
patrick braila pieptis

Un bărbat cu suflet mare, captiv într-un corp de femeie. Povestea lui Patrick Brăila – “Pieptiş” VIDEO

Este pentru prima oară când scriu cuvântul “Pieptiş”. Sună atât de familiar şi totuşi rupt din trecut. “Pieptiş” este creaţia lui Patrick Brăila. Vă veţi întreba cine este Patrick? Vă voi povesti cine este, prin ochii mei.

 

pieptis

 

Se întâmplă să ai nopţi în care să nu poţi adormi, chiar dacă îţi doreşti să faci asta cu tot sufletul. Să îţi linişteşti gândurile, să te vindeci şi să visezi cum nu ai mai făcut-o de multă vreme. Voiam să scriu în acea noapte, pentru că am rămas în urmă cu relatarea experienţelor mele, şi mă simţeam uşor vinovată de acest lucru. Mi-am aprins o ţigară de dragul procrastinării, şi am butonat telefonu… moment în care ochii îmi cad pe un articol scris de Patrick şi publicat în “Decât o Revistă” pe 23 Iunie.

 

Nu aş dori să întru în detalii, pentru că lectura este atât de emoţionantă, încât vă doresc să vă lăsaţi purtaţi de imaginaţie şi empatie, să vă creionaţi vizual lumea lui Patrick, pe măsură ce îşi descrie familia, modelele din viaţă, obstacolele şi traseul lui.

 

Patrick este un om frumos, cu un suflet foarte mare, un om care a avut răbdare ani şi ani să pornească pe un drum anevoios, dar care avea ca scop principal regăsirea. Este omul care a preferat să creeze ideea că trece printr-o fază, doar ca să îşi adune puterile, să se documenteze şi să planifice ce avea de făcut. Este un om care s-a lovit de birocraţia şi ororile sistemului nostru medical, de etichetele puse cu atâta uşurinţă şi de ignoranţă, trăsătură fină a caracterului românesc.

 

13528385_1371754462854212_2357410135748456257_o

 

 

Am empatizat cu el, cu durerea lui, probabil din cauza faptului că fiecare dintre noi a avut momente când nu a fost înţeles de părinţii săi, dar am apreciat răbdarea şi perseverenţa de care a dat dovadă în relaţia cu ei. Un alt lucru care m-a apropiat de el a fost tabloul bunicilor săi – bunica, o femeie puternică, stâlp al familiei, ambiţioasă şi trecută prin viaţă, iar bunicul, acea figură paternă, înţelegătoare, pasionată de frumos, blândă, o figură de poveste, un bărbat puternic şi totuşi sensibil. Eu nu am multe amitiri cu bunicul meu, a murit când aveam doi ani, dar am o singură poză cu el şi acum în casă. Citindu-l pe Patrick, mi-am imaginat cum ar fi fost viaţa mea dacă bunicul ar fi trăit. Probabil s-ar fi asemănat cu experienţa lui.

 

Patrick este transgender. Este omul care se iubeşte suficient de mult încât să fie răbdător cu lumea în care trăieşte, să aducă la cunoştinţă poveştile altor oameni care trec prin aceeaşi situaţie ca el. “Pieptiş”este ficţionalizarea vieţii sale în 11 minute. Un scurtmetraj care testează limita noastră, a oamenilor care nu s-au confruntrat cu o astfel de situaţie.

 

 

13497813_1372027632826895_7350360130668924867_o

 

 

11 minute în care Maia Morgenstern joacă rolul mamei lui Patrick, iar Iulia Samson îl interpretează pe Patrick. Povestea în sine este o metaforă – mama şi fiul urcă malul la mormântul bunicului să aprindă o lumânare. Tot ce se petrece în cele 11 minute reflectă cele 5 etape ale durerii, negarea din partea mamei, felul în care i se adresează utilizând cuvinte la genul feminin, mânia, o explozie declanşată după ce un cal trece în fugă pe lângă ea, negocierea şi depresia , unite parcă din momentul în care pun piciorul în cimitir, aprind lumânările. Mama se transformă şi i se adresează prin apelativul “copil”, ca într-un final să accepte situaţia şi să îl vadă că pe un EL. Emoţiile trăite sunt foarte greu de explicat, poate pentru că fiecare dintre noi a resimţit la un moment dat cum părinţii nu pot accepta cine suntem sau ce facem, ca mai apoi să îşi dea seama că suntem tot copiii lor şi să ne accepte, deoarece la sfârşitul zilei, iubirea este mult mai puternică decât orice regulă socială sau orice spectru de etichete de care ne este frică.

 

 

13522838_1373309119365413_7481072084633061174_o

12744393_1273132736049719_3979342188729112478_n

 

 

Metafore, subtexte, emoţii. O viaţă de om în 11 minute şi nimic mai mult. Suficientă durere cât să plângem, suficientă eliberare încât să putem să respirăm din nou.

Filmul a fost proiectat de două ori luna aceasta la Cinema Elvire Popesco. Maia Morgenstern ne-a adus zâmbetele pe buze după proiecţie şi ne-a povestit cum au fost filmările, Patrick a povestit despre crowdfunding şi despre proiectele viitoare, despre ”awareness”. S-au pus destule întrebări în sală, s-a răspuns cu sinceritate. Da! Ne este greu să acceptăm ce nu înţelegem, dar trebuie să existe dorinţă şi să identificăm nevoia de auto-educare.

 

13490806_1371754472854211_1225121626224447212_o

13581914_1373889382640720_6685803157843462548_o

13559013_1373889489307376_2082646093732546950_o

 

 

Pe mine m-a purtat în trecut povestea, la momentul când eram mică şi urcam “malul la tactu-mare”, să aprindem o lumânare unui om care a fost cel mai iubit dintre pământeni, dar pe care eu nu ştiam dacă îl iubesc sau nu, locul unde bunică-mea mă ameninţa mereu că se va duce mai devreme sau mai târziu, pentru că locul ei e lângă omul ei, omul cu care a construit o casă, cu care a făcut doi copii, omul care m-a văzut primul după ce m-am născut, care mă plimba cu maşina peste tot şi care se mândrea cu mine. Omul care m-a iubit şi care a plecat de lângă mine, înainte ca eu să realizez ce reprezintă pentru mine. “Pieptiş” mi-a amintit de mama, cum se înfuria pe mine, cum dispera că iau o decizie cu care nu era de acord, care se resemna apoi şi accepta ideea că sunt un om şi eu, cu propria mea viaţă şi propriile mele decizii, care a ajuns să nu mă mai judece pentru ce fac şi care orice s-ar întâmpla mă va iubi, pentru că sunt copilul ei.

 

patrick braila pieptis

 

Părinţii lui Patrick, transpiră dragoste pentru el şi pentru oamenii care i-au fost alături în ziua de filmare. Aşa cum facem noi românii când vrem ca invitaţii să se simtă bine, aşa şi ei i-au răsfăţat cu mâncare gătită acasă, cu voie bună. Toţi sătenii au fost complici şi au ajutat cum au putut mai bine, pentru că acţiunea filmului se petrece în satul natal al lui Patrick, şi toată lumea îi cunoaşte povestea. Iulia a fost senzaţională, mai ales pentru că a depus un efort colosal să între în pielea personajului, l-a studiat pe Patrick, a ieşit pe stradă încercând să vadă cum reacţionează oamenii când văd un om căruia nu îi pot atribui un gen. Maia a fost o figura maternă, pe tot parcursul discuţiei, cu răspunsuri teatrale şi glume numa’ bune de destins atmosfera.

 

Povestea lui Patrick m-a pus pe gânduri şi am început să mă documentez, şi să îmi testez limita mea de înţelegere. Concluzia a fost foarte simplă: sexualitatea, sexul şi dragostea sunt trei lucruri total diferite. Cu sexualitatea ne naştem, nu o putem schimba, este întipărită în ADN-ul nostru, ne-o descoperim la o vârstă fragedă, când începem etapa de explorare, sunt primii ani din viaţa noastră care ne determină mai apoi comportamentul şi cum ne vom manifesta din punct de vedere sexual. Sexul reprezintă actul în sine, rezultatul sexualităţii noastre, manifestarea noastră ca indivizi, iar dragostea, ei bine, ea este un sentiment izvorât din emoţii, o decizie pe care o luăm în materie de ataşament.

 

 

13494899_1368122206550771_6163214227835552453_n

 

E un rollercoaster la care mi-am luat bilet singur, de la o casă unde nu era nimeni, m-am urcat într-un trenuleț în care nu era nimeni, nu mi-a zis nimeni unde să bag biletul și nici cum să-mi prind centura de siguranță, eu am apăsat pe buton. Hai!

 

 

13267

 

L-am îmbrăţişat pe Patrick când am plecat. Am îmbrăţişat o altă latura a mea.

La sfârşitul zilei, când tragem linie, suntem toţi oameni.

Mulţumesc, Patrick!

Share This:

Alexandra Dinu
No Comments

Post a Comment