Nu mai ești pentru mine. Nu te mai iubesc.

Despre tine, despre ce ai fost, despre cum te-am uitat, despre trecut, despre ce simțeam, despre faptul că am crezut că te iubesc.

Am crezut că ești totul pentru mine. Vedeam în tine tot ce îmi puteam dori mai mult. Mă făceai să visez, mă făceai să am încredere în mine. Mă vedeam în tine și creșteam lângă tine. Erai primul lucru la care mă gândeam când mă trezeam și ultimul când mă culcam. Și greu adormeam… pentru că nu îmi ieșeai din minte. Abia așteptam să te văd, să mă faci să râd, să te țin de mână, să te aud vorbind, să te văd cum fumezi, să te văd zâmbind, să-ți văd ochii căprui, să-ți urmăresc degetele. Iubeam fiecare respirație a ta, fiecare gest. Devenisem dependentă de tine, erai o obsesie ciudată. Un lucru pe care nu puteam să-l am niciodată sub forma în care îmi doream.

Mi-ai spus că ții la mine, că nu o să pleci niciodată, mi-ai spus că lângă mine te simți TU, mi-ai spus că însemn mult pentru tine, mi-ai spus că vrei să fiu mereu aici, mi-ai spus că o să fie bine, mi-ai spus că putem FI. Dar nu cum aveam eu nevoie. Așa că am fost rea și ți-am zis să pleci. Ai plâns. M-ai sărutat pe frunte și ai plecat.

M-a lovit ca un pian căzut de la etaj. Îmi pare atât rău că te-am lăsat să pleci, că nu am apreciat ce aveam. Îmi pare rău că am fost proastă, că nu mă iubeam încă pe mine. Mi-am dat seama că te-am pierdut, te-am căutat zi de zi, te-am sunat, ți-am scris. Nu mi-ai mai răspuns.

Ne-am reîntâlnit mai târziu. Prea târziu. Nu erai la fel, erai schimbat, erai rece. Luasei deja o decizie pe care eu nu am putut să o schimb, ai schimbat regulile fără să-mi lași puterea de a riposta, fără a-mi lăsa pic de control. Și tu ai făcut totul definitiv, tu ai ales, tu nu m-ai mai vrut, tu te-ai îndepărtat, tu ai controlat totul, tu mi-ai limitat cuvintele, tu m-ai lăsat atunci singură, fără tine, fără să știu cine mai sunt. M-ai lăsat să mă învinovățesc, să cred că sunt o persoană groaznică, să nu mai cred în mine, să simt că nu mai am opțiuni.

Am crezut că nu mai am puterea să fac nimic, am crezut că fără tine nu pot să exist, nu am de ce. Fără tine nimic nu avea culoare, eram dispusă să fac orice compromis doar ca să te am înapoi, sub orice formă. Aș fi renunțat la orice și la oricine pentru o zi cu tine, pentru o oră, pentru câteva secunde. Voiam să știu dacă ți-a fost dor de mine, dacă mă urăști, dacă ești bine, dacă te-a durut la fel de tare ca pe mine.

Dar timpul șterge tot. Și nu întotdeauna primim ce ne dorim.

Acum stau și ascult muzica ta și încă mă trece un fior. Ascult aceleași versuri, dar nu mai înseamnă ce însemnau. Nu mă mai uit la telefon sperând să suni, nu-mi mai verific mailul sperând că mi-ai trimis o melodie, nu-ți mai recitesc mesajele. Îmi e dor de ideea de tine, îmi e dor de ce erai pentru mine, îmi e dor de energia pe care mi-o dădeai, îmi e dor de sentimentul că aș fi făcut orice pentru tine. Nu îmi e dor de tine, nu îmi e dor de ochii tăi, nu îmi e dor de vocea ta, nu îmi e dor să te țin de mână, nu îmi e dor de zâmbetul tău, nu îmi e dor de poveștile tale.

Nu mai ești pentru mine. Nu mă mai faci să visez. Nu te mai iubesc.

#eroinaletters

July 13, 2016

Vizualizări: 1,332