Top
minimalism

Minimalism. O nouă viaţă, la început de an

Nu este un secret faptul că foarte multe persoane, la începutul anului, îşi revizuiesc viaţa şi recalculează traseul pentru anul care urmează. Entuziasmul pentru “un nou început” este la cote maxime, la fel şi convingerea că în anul ce urmează chiar vei lua toate deciziile corecte, vei depune mai mult efort pentru visele tale şi vei avea mai mult succes în tot ceea ce îţi propui. Nu este nimic rău în asta, însă ideal ar fi să existe şi fapte, nu doar planuri şi iniţiative ce nu sunt duse până la capăt.

 

Iată care sunt câteva dintre lucrurile pe care le poţi face pentru ca viaţa ta să fie una mai fericită:

 

Analizează oamenii cu care petreci timp

 

Este adevărat că ceea ce faci şi gândeşti este cel mai important, dar asta nu înseamnă că oamenii din jurul tău nu contează. În momentul în care schimbi felul în care priveşti viaţa, implicit este posibil să faci schimbări şi legat de cercurile de prieteni. Oamenii cu care obişnuieşti să-ţi petreci timpul ar trebui să te reprezinte, să te ajute să fii un om mai bun sau măcar să nu îţi pună piedici în drumul pe care ai ales să-l parcurgi. Gândeşte-te bine la relaţiile pe care le ai cu cei din jur, la cât de benefice sunt ele şi la ce ai putea să schimbi, pentru ca tu să fii mai fericită. Nu este o ruşine să nu-ţi mai doreşti să petreci timp cu anumite persoane. Oamenii se schimbă, iar schimbarea poate fi un lucru foarte bun.

 

Reevaluează-ţi planurile de viitor

 

Cele mai multe persoane greşesc atunci când vine vorba despre planurile de viitor, nu doar cu felul în care încearcă să le îndeplinească, ci şi prin setarea lor, încă de la bun început. Este foarte important să găseşti un echilibru între autodepăşire, motivare, ieşirea din zona de confort şi simţul realităţii. Nu îţi seta ţeluri mult prea greu de atins, deoarece acestea sunt intimidante, poate chiar imposibil de atins şi nu fac altceva decât să te demoralizeze. Alege în schimb ţeluri mai mici, dar care, adunate, să te aducă în punctul în care îţi doreşti. De exemplu, nu spune „pentru anul viitor îmi doresc mai mulţi bani”, ci gândeşte-te întâi la ce poţi să faci pentru asta şi setează-ţi un ţel mai specific: „pentru anul viitor, îmi doresc să-mi schimb locul de muncă”, „îmi doresc să îmi găsesc încă un job part time”, „îmi doresc să obţin o promovare”.

 

Analizează-ţi comportamentul

 

Atunci când oamenii sunt nefericiţi, au tendinţa să caute explicaţii în exterior, în special la ceea ce nu fac bine cei din jur. Răspunsul însă se află la tine şi cel mai bun lucru pe care poţi să-l faci este să te împaci cu tine şi să corectezi ceea ce te nemulţumeste, prin a-ţi schimba atitudinea. Atunci când realizezi şi accepţi faptul că tu deţii controlul şi eşti responsabilă pentru viaţa ta, vei simţi ce înseamnă cu adevărat libertatea.

 

Fă-ţi ordine în viaţa și “convertește-te” la minimalism

 

Poate ai auzit în ultima vreme de „minimalism”. Cei din afara României sunt adepţii minimalismului de foarte mulţi ani şi nu fără motiv. Curentul se referă la un stil de viaţă simplu, în care te înconjori de lucrurile cu adevărat importante, care îţi aduc fericire şi în care scapi de „aglomeraţia” din viaţa ta. De la felul în care te îmbraci, îţi decorezi casa, până la modul în care îţi petreci timpul liber, minimalismul chiar îţi poate schimba viaţa. Ordinea acestui curent te ajută să ai o casă mai organizată, o garderobă simplă, dar mult mai de efect, un psihic mai echilibrat, prin urmare, o viaţă mai fericită. Sună bine, nu-i aşa?

 

Eu am pus minimalismul în capul listei de “to do things in 2018” și îți recomand și ție să te debarasezi de orice ocupă spațiu degeaba în jurul tău. Doar așa faci loc lucurilor minunate pe care dorești să le atragi în 2018.

Share This:

Eroina
No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.