Top
luna

Luna Nouă şi energia lui 30 septembrie 2016

Vineri, 30 septembrie 2016, ne aduce o Lună Nouă şi energie la cote maxime. Asta, pentru că se închide în sfârşit ciclul eclipselor din ultima lună şi jumătate. Am avut parte de o lună şi jumătate de nebunie, agitaţie şi confuzie, dar gata! Astăzi trebuie să ne regăsim centrul de greutate, echilibrul şi să înţelegem ce se întâmplă în jurul nostru.

 

Luna Nouă aduce totuşi şi ceva nesiguranţă. Marte şi Puto sunt în Capricorn, e momentul să luăm decizii importante în viaţa noastră. Cu Jupiter în Balanţă, analizăm şi cântărim opţiunile şi ezitarea pluteşte în aer. Marte din Capricorn e puţin nervos pentru că, oricât de ciudat ar suna, urăşte energia Balanţei, în care ne aflăm. Marte a intrat în sfârşit în mers direct, în primul semn de Pământ pe acest an, este chiar exaltat în Capricorn dar, ce să vezi, e vremea Balanţei şi a Lunii Noi. Pentru că în Balanţă e greu să iei decizii majore când este vorba de oameni, când cari pe cineva în spate sau să alegi între mai multe persoane. Marte în Capricorn n-are chef să se ocupe cu aşa ceva, de aceea este în cuadratură cu Soarele din Balanţă. Marte e pus pe treabă: “hai să rezolvăm asta”, “să punem lucurile în mişcare”, “să înaintăm”, “e o nouă zi!”. Luna Nouă şi noua viziune sunt la orizont, dar ezitarea din noi parcă umbreşte azi energia creatoare. Şi ne enervează asta. Parcă am vrea să fim undeva, dar nu ştim încă pe ce drum să o luăm, ce echipă să alegem, cu cine să ne aliem, ce parteneriate să facem.

 

Venus formează un trigon cu Neptun din Scorpion şi e greu, relaţiile sunt sensibile, vrem să ne asumăm schimbări majore, fireşte, legate de relaţii, pentru că despre asta e Luna Nouă din Balanţă. Mai e şi Mercur umbrit în Fecioară şi începe să intre în opoziţie cu Chyron care analizează trecutul, relaţiile eşuate şi pune totul la îndoială. E ca şi cum încerci să-ţi limpezeşti mintea pentru a lua decizia corectă, dar, în acelaşi timp, va trebui să-ţi asumi lucuri importante fără să eziţi prea mult, fără să te laşi prins în a analiza exagerat de mult situaţia.

 

Una peste alta, această Lună Nouă este foarte pozitivă, dar devine cu adevărat minunată după ce depăşeşti pornirile ezitante de timpul “pe ce drum să o iau”. Când Luna Nouă te va lovi cu adevărat, deciziile vor trebui luate, va trebui să alegi un drum. Saturn din Săgetător ar dori să meargă pe douăzeci de drumuri în acelaşi timp, dar nu se poate. E foarte multă energie de Capricorn, de Saturn în această Lună Nouă dar, de fapt, e vorba numai despre decizii. Luna Nouă va fi la 8 grade, iar 8, în numerologie, este despre decizii. Este un moment decisiv, un moment important pentru noi, toţi. Şi cu Jupiter în cuadratură cu Marte, ne este greu să rămânem pozitivi cu privirea la direcţia în care s-o apucăm. Toată lumea e confuză, habar n-are încotro să o apuce, dar, la finalul zilei, fii sigur că ai puterea, ai mijloacele să ieşi din energia de ezitare. Conectează-te la tine, ascultă-ţi instinctul, ascultă-ţi vocea inimii, acesta este aspectul pozitiv al trigonului Venus – Neptun

 

Cartea de tarot a zilei este Cartea Puterii întoarsă

 

luna noua

De această Lună Nouă poate nu simţim că avem puterea de care avem nevoie, poate nu avem susţinerea de care beneficiem de obicei, trebuie să facem lucurile pe cont propriu, să luăm singuri decizii şi ar putea fi frustrant, dar despre asta e vorba de fapt cu această Lună Nouă. Unde mai pui că ni-l aduce iar în atenţie pe 8, al deciziilor (8 e numărul de ordine al cărţii)

 

Sfatul zilei: Ascultă-ţi cu atenţie vocea interioară, ea te va ghida!

 

Kurtmann

 

Share This: