Top

În noiembrie, biletele de avion sunt mai ieftine cu până la 30%

 

O comparație între prețurile biletelor de avion pe parcursul anului arată că luna noiembrie este cea mai ieftină lună pentru călătoriile cu avionul, în afara perioadelor promoționale.

 

Biletele de avion cu plecare în luna noiembrie sunt în medie cu 30% mai ieftine decât în restul anului. Cele mai ieftine zboruri sunt către Roma, Milano și Berlin, prețurile începând de la 10 euro pentru zborul dus-întors. Cele mai ieftine city break-uri sunt la Roma, Veneția și Milano, prețurile începând de la 119 euro / persoană pentru biletul de avion și 2 nopți de cazare.

the-best-flight-deals-and-holiday-destinations-to-visit-in-autumn-2016-4-900x450

 
Biletele de avion sunt mai ieftine pentru plecările în luna noiembrie, față de restul anului

 

Astfel, pentru destinațiile intercontinentale, diferența de preț față de o altă lună a anului poate însemna o economie de până la 100 de euro / bilet. De exemplu, un bilet de avion dus-întors către Dubai începe, în luna noiembrie, de la 150 de euro, în timp ce pentru o călătorie în luna decembrie prețurile pornesc de la 200 de euro.

 

Diferența de preț față de luna decembrie este de până la 70% pentru unele destinații din Europa. Spre exemplu, dacă în luna noiembrie un bilet de avion dus-întors către Bari costă 18 euro, în luna decembrie prețul acestuia ajunge la 60 de euro, în aceleași condiții de călătorie. Biletul de avion spre Valencia începe de la 34 de euro în noiembrie și de la 64 de euro în decembrie. La Berlin, puteți ajunge cu 10 euro dacă efectuați călătoria în ultimele 2 săptămâni din noiembrie și cu 39 de euro, dacă optați pentru călătorii în luna decembrie.

 

 the-best-flight-deals-and-holiday-destinations-to-visit-in-autumn-2016-5-900x450

 

Preţuri de la 10 euro în luna noiembrie, pentru biletele dus-întors, cu plecare din Timişoara

 

În luna noiembrie, prețul minim pentru un bilet de avion dus-întors este 10 euro, valabil pentru rutele Timișoara-Bruxelles, Timișoara-Niederrhein sau Timișoara-Berlin. Din București, cele mai ieftine zboruri sunt către Milano, Roma, Bologna, Bruxelles și Cluj-Napoca, prețurile începând de la 16 euro.

 

Cele mai ieftine 5 destinaţii pentru city break în luna noiembrie

 

Cel mai ieftin city break din portofoliul Vola.ro, pentru luna noiembrie, este un pachet de 2 nopți de cazare și bilet de avion la Roma, pentru 119 euro. Același tip de pachet poate fi rezervat pentru un city break la Milano (de la 139 de euro), Bruxelles (de la 149 de euro) sau Londra (de la 169 de euro). Pentru 3 nopți petrecute la Veneția și bilet de avion dus-întors, oferta începe de la 129 de euro.

 

Cea mai ieftină variantă de călătorie, care include și weekendul, este cu plecare vineri și retur duminică.

 

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment