Top
neregula

“Este ceva în neregulă cu mine?”

 

Am alergat într-un suflet. De la serviciu, acasă, de la mine, la tine, de la tine, înapoi în cuibul meu. Nici nu ştiu ce mă cutremură mai mult în toată povestea noastră, felul în care simt mii de artificii când mă atingi sau probabil liniştea pe care o îmbrăţişez lângă tine. Şi credeam că voi pune geană pe geană, că îmi voi lăsa mintea să viseze la tine, dar în schimb am reflectat la mine.

 

 

Aseară, voiam să vorbim, să te cunosc. Să îmi povesteşti despre viaţa ta, să îţi reţin tonul vocii şi să îmi impregnez în memorie felul în care mâna mea se lăsa ţinută de mâna ta.

 

neregula4

 

 

“Ceva este în neregulă cu persoanele care au pisici. Nu pot să pun punctul pe I, dar este o părere. Încerc să îmi dau seama ce este în neregulă cu tine.”

 

 

Dragul meu, am fost sfărâmată de atâtea ori, încât am învățat să mă lipesc singură la loc de fiecare dată şi momentan, nici măcar nu ştiu dacă mai pot să mă sparg de atâta lipici. Aşa că fac ceea ce ştiu mai bine: îmi umplu golul cu fiinţe sau lucruri care nu au cum să mă dezamăgească. Nu pot să dau 100% într-o relaţie din cauza fricii şi chiar dacă mereu susţin sus şi tare că sunt ca un tăvălug şi prefer să văd cu ochi de îndrăgostită situaţiile, de fapt mă mint, pentru că mă hrănesc cu miraje. Şi apoi mă întristez, pentru că îmi dau seama că pierd oameni pentru că nu mai vreau să depun efort în relaţiile respective. Am depus cândva atât de mult efort, încât m-am pierdut pe mine şi am trăit aşa, în întuneric, în singurătatea mea, chiar dacă aveam pe cineva lângă mine. Până m-am trezit. Până când am avut curaj să fac ceva  pentru mine. Pentru fericirea mea.

 

neregula2

 

Sunt încă în proces de maturizare, nu am crescut suficient, dar am început să mă iubesc şi să mă redescopăr. Sunt fascinată de cine sunt în momentul de faţă, de lucrurile pe care le fac şi cum gestionez relaţiile cu oamenii din jurul meu. Mă încântă faptul că am început să spun NU, clar, sigură pe mine, deoarece nu îmi doresc să mai renunţ la părţi din mine. Nu ofer foarte mult în momentul de faţă, probabil din această cauză îmi este dat să cunosc oameni care fac acelaşi lucru. Nu mă simt pregătită să îmi încerc norocul, lăsând toate zidurile să se dărâme.

 

neregula

 

Ţine de acceptare într-o mare măsură. Să accepţi că nu eşti pe primul loc mereu în ochii persoanei pe care o iubeşti, să accepţi că fluturii se duc şi să fii raţională, să accepţi că nu este bine să proiectezi într-un om ce nu îţi poate oferi, să accepţi că şi cel de lângă tine are defecte, să accepţi că lucrurile sunt simple în esenţă. Dar nebun e cel care nu îşi doreşte să iubească!

 

În prezent, fug de disecarea emoţiilor. Pentru că, a le diseca înseamnă să retrăiesc momentele care le-au generat. Mi-am disecat trecutul că să pot fi împăcată cu mine şi acum sunt în imposibilitate de reacţie. Dar reacţionez la tine. Starea de latenţă se volatilizează în prezenţa ta. Este un lucru involuntar, normal, este ca un sărut dat în fugă dimineaţa persoanei cu care îţi împarţi amintirile. Şi iar mă îndepărtez de sfera raţională, scrijelind aceste lucruri. De fapt nici măcar nu ştiu ce îmi doresc. Momentan sunt fericită cu mine. Îmi împart dimineţile, mâncarea, timpul, stările cu mine şi sunt fericită. Gândul că aş putea să le împart cu altcineva, îmi crează sentimente de îndoială, în principal, pentru că nu îmi mai doresc compromisuri, nu mai cred în ele. Aşa m-am pierdut pe mine însămi, iar acum când m-am regăsit, să repet aceeaşi greşeală, îmi pare nebunesc.

 

Îmi este atât de simplu să îmi iubesc pisicile, pentru că ele nu au cum să mă dezamăgească. În egoismul meu, am un singur scenariu de luat în calcul, un scenariu logic, care ţine de timp şi de singurul lucru pe care nu îl putem evita: moartea. Am atât de multă afecţiune de dat, mai multă decât un cuptor încins care topeşte oţelul în mijlocul iernii, dar nu vreau să o ofer unei persoane incapabile să o aprecieze.

neregula5

 

 

Este ceva în neregulă cu mine, dacă prefer să îmi petrec seri liniştite în casa în care locuiesc, să nu văd ţipenie de om în jurul meu şi să mă bucur de singurătatea mea? Este ceva în neregulă cu mine, pentru că accept faptul că nu sunt pe primul plan în ochii altora? Este ceva în neregulă cu mine, dacă îmi plac extremele şi unele lucruri le fac doar din dorinţa de a simţi că trăiesc, de a respira cu adevărat, de a îmi umple plămânii cu energie, demonstrându-mi că există şi altceva în afara unui job, a unei societăţi, a cerinţelor venite de la părinţi, aşteptărilor celorlalţi? Este ceva în neregulă cu mine, dacă romantizez ce gândesc în momentul de faţă?

 

neregula3

 

Dacă ai şti, dragul meu, de câte ori mi-am dorit să fiu serioasă, să accept normele societăţii, să fiu un om normal. Să fiu confundată cu ceilalţi şi să duc o viaţă fără să îmi pun prea multe întrebări.

 

Dar nu pot. Aşa că mă voi întreba în continuare: cum ajung un om mai bun?

 

“All the pretty girls like Samuel, oh he really doesn’t share…”

 

#eroinaletters

Share This:

Alexandra Dinu
No Comments

Post a Comment