Top

Energia lui 6 octombrie 2016

Joi, 6 octombrie 2016 e o atmosferă destul de “fierbinte”. Astăzi vom începe să simţim în sfârşit finalul perioadei retrograde a lui Mercur şi vom dori să rezolvăm cât mai multe situaţii presante. Soarele începe cuadratura cu Pluto şi vom dori să facem schimbări majore, vrem să ajungem la baza lucrurilor, dar ne vom confrunta de asemenea şi cu temeri, cu îndoielile din subconştient, cu frica de a ieşi din zona de confort.
Avon

 

Marte iese din cuadratura cu  Jupiter şi ne uităm în foare multe direcţii deodată, nesiguri de calea pe care să o apucăm. E mult de contemplat. Nu ne aflăm într-una din perioadele banale ale vieţii, din contră. E nevoie de curaj şi determinare să ajungi unde îţi doreşti. Dar astăzi, e numai despre ENERGIE. Lasă schimbarea să vină natural şi să vedem ce se întâmplă mâine, când Mercur iese din zona de umbră şi intră în Balanţă. Suntem blocaţi de două luni şi jumătate în energia lui Mercur în Fecioară. E ca şi cum stăm închişi de două luni în baie şi după ce am frecat fiecare colţ, de mai multe ori chiar, ne-a mai sărit şi dezinfectant în ochi. Stop! Avem nevoie de un moment de linişte şi de claritate.

 

Soarele în cuadratură cu Pluto te va pune faţă în faţă cu temerile subconştiente şi te va ajuta să înţelegi ce anume îţi blochează procesul de transformare. În următoarele 8 zile vor ieşi la suprafaţă multe aspecte legate de subconştient, vom avea parte de experienţe ciudate, din alt Univers aş putea spune, vom înţelege tipare, temeri, cum să le depăşim dar şi cum să aducem pace în viaţa noastră, în timp ce ne îndreptăm spre visele noastre. Şi nu e deloc uşor, mai ales partea cu pacea şi visele. Şi să-i mai ţii şi pe toţi în jurul tău fericiţi, pe lângă toate acestea. Poate părea de-a dreptul imposibil, iar azi, la modul sincer, nu e deloc momentul să o apuci pe drumul acesta. Poţi înţelege în schimb cum să-ţi controlezi mintea, cum să rezolvi încurcăturile din jurul tău şi să găseşti pace.

 

Cartea de tarot a zilei este: Regele de spadă întors

 

Este cartea puterii mentale şi, în mod cert, nu este o zi în care să excelăm la acest capitol, de aceea este cu susul în jos. Nu trebuie să ne panicăm, nu trebuie să forţăm prea mult lucrurile, ci să încercăm să simţim şi trăim cât mai echilibrat. Va fi frustrant, e un moment tare ciudat, dar până mâine totul se clarifică.

 

KingOfSwords

 

Sfatul zilei: Privind în toate direcţiile îţi poţi forma o idee despre cum se vor aşeza piesele puzzle-ului, contrar pornirii de a mişca toate piesele deodată.
Nemira

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment