Câţi broscoi, în medie, trebuie să săruţi astfel încât să îţi dai seama când dai de cel cu care te trage inima să încerci să construieşti ceva? Există o regulă de bun simţ atunci când se stabileşte acest număr sau este în funcţie de karmă? La ce broscoi am avut în viaţa mea, sincer, aş prefera să cred că poluarea lacurilor şi heleşteelor este de vină pentru felul lor de a se comporta, decât să îmi imaginez că este vorba despre karmă.

 

Am prietene care, de cel puţin 10 ani, schimbă broscoii mai ceva ca pe şosete, şi am început să reflectez la asta. Oare dau de acelaşi tipar din cauza faptului că se duc la acelaşi heleşteu? Sau pentru că nu vor să exploreze alte lacuri? Alte prietene sunt în relaţii cu broscoi de pe vremea liceului şi acum încep să divorţeze şi să rămână cu mormoloci şi o frunză de nufăr la care plătesc credite pe 25-30 de ani. Altele sunt singure de atâta amar de vreme, încât filmele siropoase cu broscoi manieraţi le generează stări de depresie care țin săptămâni întregi. Şi în plus de asta, unele prinţese se mulţumesc cu te miri ce broscoi din cauza părinţilor care sunt dornici de răsfăţat mormoloci, sau pur şi simplu se mulţumesc cu ce găsesc, de parcă am fi obligaţi să trăim pe lumea asta în captivitatea propriilor noastre frici.

 

Frica de suferinţă şi frica de singurătate cred că sunt cele mai des întâlnite la prinţese; şi cu toate astea, prin singurătate învăţăm să auzim vocea din interiorul nostru, care practic ne arată cine suntem cu adevărat. Vocea este mereu acolo şi câteodată o reducem la tăcere pentru că dorim să fim pe placul broscoilor care nu ştiu să aprecieze căldura şi sentimentele ce ne determină să îi dorim lângă noi, în ciuda defectelor lor.

 

Şi hai să fim serioase, broscoi perfecţi nu există, cum nici prinţese perfecte nu există. A se vedea Albă că Zăpadă, care suferea de piticism şi era mult prea sensibilă la mere, Cenuşăreasa, care cumva era masochistă (doar îi plăcea să să se lase folosită atât de mult de rudele ei), Belle, care suferea de bipolaritate în luarea deciziilor, iar Frumoasa Adormită… cred că de fapt avea probleme cu tiroida, şi nu cu blestemele.

 

Revenind la broscoi, mi-am dat seama că îi pot încadra în mai multe poveşti, cu şi despre ei. Am întâlnit câţiva la viaţa mea şi pe cuvânt de onoare că nu mi-am învăţat lecţia şi continuu să sper că fiecare avem broscoiul nostru pus “deoparte”, alături de care frunzele de nuferi parcă sunt de nedescris, cel care te înţelege din priviri, cel care crede cu tărie în căsnicia lui Shrek cu Fiona si cel cu care te vezi făcând mormoloci care să ia ce-i mai bun de la tine şi de la el.

 

Doamnelor şi domniţelor, nu rataţi următoarea postare! Vă voi povesti despre broscoiul ăl mai cântăcios şi dorit din tot heleşteul numit Liceu. Dacă tot povestim, măcar să începem cu Adam şi Eva.

 

#eroinaletters