Top

Cum ajungi în paradisul de la Padina *Video*

 

Cel mai bine e să pleci din București pe vechiul și bătătoritul DN1. Drumul până în Sinaia îl știe cam toată lumea, așa că nu voi insista prea mult cu el. La intrarea în Sinaia, nu pierdeți indicatorul drumului spre Târgoviște.

 

 

13329735_1188799034466550_229551324_n

Imediat după ce faceți stânga spre Târgoviște, există câteva magazine pe dreapta de unde puteți face ultimele aprovizionări cu apă, ronțănele, etc. De aici încolo nu veți mai găsi altceva deschis până la destinația finală. Urmați apoi un drum sinuos până când ajungeți la o bifurcație, de unde intrați propriu-zis pe Transbucegi (DJ713). Drumul în sine este o desfătare pentru pasageri, cu porțiuni de mers prin păduri de foioase senzaționale și serpentine de creastă de unde se poate admira întreaga parte sudică a Văii Prahovei. Traseul este și un motiv de concentrare pentru șofer, asta pentru că sunt frecvente porțiunile unde drumul este îngustat și lipsesc parapeții. Nu ratați curba de aici, unde panorama este cu adevărat senzațională!

IMG_1402

 

Dupa urcarea până la Hanul cu Urși (bine semnalizat pe drum), începe o nouă etapă spectaculoasă. Atenție la micile porțiuni unde asfaltul lipsește!

 

IMG_1350

 

Ultimele curbe înainte de urcarea până pe barajul lacului Bolboci vor fi o adevărată încercare pentru șofer, atât pentru gradul de înclinare al drumului (în curbe repetate “ac de păr”) cât și pentru atenția suplimentară la cei care coboară (și “taie” curbele fără să se gândească la efortul pe care îl fac cei care urcă).

 

IMG_5409-e1464513902120

 

 

Opriți la lacul Bolboci, fie pe baraj, fie în parcările dinspre fundul lacului, de unde imaginea este foarte frumoasă.

 

 

După lac mai sunt puțini kilometri până la destinația finală, Platoul Padina. Aici, drumul urmează râul rapid de munte.

 

IMG_5426-e1464513840828

 

Sunt câteva cabane în poiana de la Padina și destui temerari cu corturi sau rulote care campează aproape de râu și se bucură de aerul curat și susurul apei de munte.

 

IMG_5431-e1464513807246

 

Nu ratați o masă la cabana Padina, au un meniu variat și sunt foarte primitori cu turiștii. Recomand “tigaia drumețului”!

 

IMG_5446IMG_1286-e1464513959221

 

Tot aici o veți întâlni pe Maya, care este doar una dintre atracțiile locului.

 

13115429_1188845421128578_1456973013_n

 

 

Drumul înapoi vă va aduce cel puțin tot atâta fericire în suflete. Enjoy the ride!

 

IMG_5428-e1464513824347

 

#eroinatravel

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment