Top

Ce facem cu copiii în weekend? Activităţi interactive şi sugestii pentru părinţi!

Weekend. Poarta de evadare spre Narnia zilelor noastre

Luni parcă e o zi mai lungă decât o zi post. Marţi, un pic mai bine decât luni. Miercuri este deja jumătatea săptămânii şi parcă, parcă se vede vineri în zare. Joi te desparte doar o zi de faimoasa vineri când deja te gândeşti cum să îţi petreci cât mai mult timp cu familia şi cum să-i relaxezi mai bine. Ştim, aştepţi tot anul să vină vara şi toată săptămâna, ziua de vineri!

La birou, topicul zilei de vineri devine brusc „Ce facem cu copiii în weekend?”. Chiar aşa, tu unde îi duci? Un lucru este clar, încearcă să îi ţii cât mai departe de calculator, telefon, tablete sau orice high-tech se găseşte în casă. Chiar dacă sunt generaţia „digital natives”, învaţă-i de mici ca weekend-urile sunt pentru distracţie!

Cei care sunt părinţi ştiu foarte bine cât de importante sunt weekend-urile pentru întreaga familie, dar mai ales pentru cei mici, care aşteaptă cu nerăbdare activităţile desfăşurate împreună cu mami şi tati sau cu alţi copii. Dacă nu ai în plan o acţiune concretă pentru weekend, pregăteşte o acţiune tematică, care să bucure toţi membrii familiei sau şi mai simplu implică-ţi copiii în activităţi creative, cum sunt atelierele de weekend din centrul nostru”, spune Adina Radu Cosma, manager Lumea Copilăriei.

 

 

lansare

 

 

Micii exploratori

O zi în pădure poate fi pentru cei mari o zi de relaxare absolută, iar pentru cei mici o şansă de a descoperi natura. Învaţă-i câteva principii de orientare şi pregăteşte-le un joc. Muşchii de pe copaci indica nordul, iar o busolă i-ar putea ajuta. Desenează cu cretă marcaje pe scoarţa copacilor, într-un perimetru în care îi poţi supraveghea. În plus, ar putea deveni curioşi despre acest sport, orientarea turistică. Cu o lupă ar putea descoperi o nouă lume a necuvântătoarelor.

 

 

Piraţii şi prinţesele de weekend

Pentru că este încă sezon estival, plimbările la mare îi încânta până peste măsură pe cei mici. Dacă te-ai săturat de plajele ultra populate din nordul litoralului, încearcă o plajă neamenajată şi mai puţin populată, plajă Corbu. Cei mici se vor putea distra în voie alegându-şi diferite roluri de la Piratul Jack cel Teribil până la Captain Hook. Amenajează-le scena cu accesorii din natură, un cort din beţe acoperit cu un cearşaf şi un steag, scoici pe post de grămezi de aur şi cremă de plajă cu spf 50 din belşug pentru a căpăta puteri magice! Lasă-i să facă ei regulile jocului.

 

Ecologiştii de mâine

Pentru cei pasionaţi de ştiinţele naturii, o excursie în Delta Dunării poate fi debutul carierei lor de ecologişti. Navigând pe al doilea cel mai mare fluviu din Europa, cei mici vor putea admira un număr impresionant de păsări şi plante specifice locului, nu mai puţin de 360 de specii de păsări. Cumpără-i un binoclu şi dezvoltă-i pasiunea pentru cunoaştere!

 

 

Agricultorii pricepuţi

O excursie la ţară le poate stârni curiozitatea spre o nutriţie echillibrata şi sănătoasă. Ar putea fi momentul adevărului în care vor observa că oul nu este făcut la supermarket şi laptele nu curge din cutie. Sub îndrumarea bunicilor, ar putea să îşi rezerve în grădina o mini-gradina a lor unde să planteze diverse seminţe. Astfel, vor putea înţelege cursul firesc al naturii, desigur ajutaţi de bunici. Cu siguranţă joacă în grădina cu lopata adevărată şi stropitoare le va stârni imaginaţia şi se vor putea transpune, chiar şi pentru o zi, în povestea cu Jack şi vrejul de fasole.

 

 

Plantează un copac!

Provoacă-l să mănânce cât mai multe fructe şi să strângeţi împreună sâmburii. Ulterior, mergeţi în parc sau într-o zonă unde apreciaţi că ar putea creşte copaci şi plantaţi sâmburii. Această activitate ar putea deveni o rutină plăcută în ideea în care periodic veţi putea trece prin zonă   să-i udaţi sau să-i îngrijiţi. Ar putea să poarte numele membrilor familiei tale. Piersicul lui Tudor sau Cireşul lui mami.

 

 

Atelierul Magic din curtea din spate

Bineînţeles că sunt şi zile când acasă este cel mai bine. Invită-i doi-trei prieteni şi pregăteşte câteva proiecte de tipul DIY ce îi vor încânta pe cei mici, cum ar fi realizarea de felicitări, reciclare creativă, pictatul pietrelor sau o simplă joacă, având la baza lutul polimeric care se va usca la soare sub diferite forme. Într-o lume în care copiii trebuie să fie salvarea noastră, încearcă să îl canalizezi spre tot ceea ce îi pune la încercare creativitatea şi imaginaţia. Creierului lui este cel mai fertil pământ în care poţi planta sămânţa cunoaşterii.

Din punctul nostru de vedere, lumea copilăriei nu înseamnă plimbări la Zoo – copilul trebuie să înţeleagă că adevărata fericire constă în libertate şi respect pentru natură. Nu înseamnă nici jocuri pe calculator de dimineaţă până seara – copilul trebuie să cunoască realitatea, să îşi definească o personalitate bazată pe interacţiuni reale, nu virtuale. Nu înseamnă nici munci gospodăreşti cot la cot cu membrii familiei – pentru că un copil trebuie să se bucure de cei mai frumoşi ani care nu se vor mai întoarce. Desigur, un copil trebuie să fie responsabil, însă cu măsură”, explica Adina Radu Cosma.

În fiecare weekend, Lumea Copilăriei Mogoşoaia organizează workshop-uri tematice pentru copii şi părinţi, în intervalul 10:00-12:30. Tematica workshop-urilor este diversă: pictura pe diferite suporturi (pânză, sticlă, lemn), art craft (decupaj-lipire, tehnica şerveţelului, reciclare), gătit şi nutriţie. Atât copiii, cât şi părinţii sunt interesaţi de astfel de activităţi, mai ales că produsul final realizat de ei poate fi folosit în următoarele zile, cum este cazul sacoselelor pictate de aceştia.

 

 

Lumea Copilăriei este lumea lor

Lumea copilăriei înseamnă lumea copilului, aşa cum este el şi în care se descoperă pe sine în fiecare zi mai mult. Pentru a se dezvolta frumos din punct de vedere social şi emoţional este bine că cel mic să se desfăşoare într-un spaţiu specific, în care să fie încurajat să socializeze şi să-şi dezvolte creativitatea. Aşa că oferă-i spaţiul necesar!

Lumea Copilăriei Mogoşoaia este locul unde se îmbină perfect educaţia şi joacă. Tariful pentru un workshop de 2.5 ore este 70 lei/copil sau 99 lei părinte + copil şi sunt incluse materialele, suportul de lucru, acces la locul de joacă, gustări şi apă. Lucrările realizate pot fi luate acasă. Pentru înscrieri şi informaţii, sunaţi la 0754 317 679 sau intraţi pe www.lumea-copilariei.ro.

 

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment