Top

“Ce am făcut eu cu viaţa mea?”

Totul este ciclic în viaţa asta. Absolut totul. Ne învârtim unii printre ceilaţi ca într-un vârtej de apă. Dăm vina unii pe ceilalţi din lipsa unei conştientizări a situaţiei în care ne aflăm. Toate experienţele anterioare îşi pun amprenta mai mult decât ar trebui, pentru că nu ştim să gestionăm emoţiile, nu ne-a învăţat nimeni, nu ne-a fost predată materia asta în şcoli. Ni s-au predat formule magice prin care să rezolvăm necunoscutele fizice, materiale, concrete, dar nu ne-a învăţat nimeni cum să ne stăvillim emoţiile şi să facem diferenţa între o emoţie care provine din trecut şi se manifestă în prezent şi emoţia naturală generată de situaţia actuală, în care ne aflăm.

 

Situaţia stă în felul următor: ai trecut prin atâtea momente dezastruoase, care ţi-au dat frici constante, devenite bune prietene şi acum când în sfârşit încep evenimentele pe care le meriţi, eşti în dubiu total. Oare de data asta mascarada este şi mai puternică? Oare de data asta o să doară atât de mult încât o să simţi că e un cumul de dureri nemărginite, pe care le vei retrăi la nesfârşit?

edituratrei.ro
Mă întreb, dacă într-adevăr ne este dat să trecem prin situaţii similare care cresc în intensitate, când anume se opresc aceste situaţii de a fi create? În momentul în care ţi-ai învăţat lecţia? Sau în momentul în care mori? Dar dacă din experienţele astea asemănătoare, ai învăţat anumite lucruri dar nu ai învăţat ce îţi era dat?

 

Stau şi reflectez la mine, pentru că îmi este foarte simplu. Conjuncturile sunt predefinite sau ni le creăm noi? Cum am ajuns în momentul acesta? Câte decizii minore am luat, dar care mi-au schimbat viaţa? Câte decizii majore am luat, fără nici un rezultat? Cât de strâmb am călcat astfel încât am ajuns să învăţ să apreciez lucrurile simple, doar prin doborâre?

urbanbag.ro
Învăţ cu groază că pe măsură ce înaintez în vârstă îmi pun din ce în ce mai multe întrebări. Este un raport direct proporţional, care într-o oarecare măsură îmi defineşte coordonatele necunoscutei mele. Da, chiar cred că fiecare dintre noi se naşte cu o necunoscută pe care trebuie să o definească în timpul vieţii. Doar că suntem mult prea grăbiţi să avem răbdare cu noi şi să o definim. Cum trebuie. Într-un mod responsabil. Stăm în şcoli, obţinem diplome peste diplome, ne angajăm, alegem un partener de viaţă, creăm o familie, iar muncim, ne mulţumim cu 21 de zile de concediu pe an, ne îngrijorăm în privinţa mâncării de a doua zi, urâm duminicile pentru că sunt premergătoare zilelor de luni, ne certăm, uităm să iertăm, suntem acriţi şi sictiriţi şi ajungem să ne întrebăm abia spre bătrâneţe: ce am făcut eu cu viaţa mea?

MeliMeloParis.ro
Începe trecerea în revistă. De fapt vizualizezi un film al vieţii tale şi eşti un spectator. Eşti singurul spectator. Şi crezi că dacă ai lăsat ceva în urmă eşti nemuritor, pentru că de fapt tu asta îţi doreşti, să nu fi uitat. Dacă mori şi eşti uitat, este ca şi cum nu ai existat, aşa că începi să numeri casele, maşinile, afacerile, cărţile, momentele, familie, copiii cât de realizaţi sunt şi te gândeşti că, DA – am realizat ceva în viaţă!

 

Dar cum rămâne cu tine? Cu necunoscuta ta? Tot ce este scris mai sus este fix normalitatea solicitată de societate. De când te naşti “trebuie”. Şi aici începe bâlciul deşertăciunilor, pentru că acest trebuie maschează de fapt o distragere a atenţiei tale ca individ de la necunoscuta ta. Conspirativ, grupul de care îţi doreşti să aparţii este grupul care te va îndepărta de la cunoaşterea de sine.

 

Cred cu tărie în definirea unui set propriu de valori, deoarece cumva, într-un viitor mai mult, sper că oamenii să fie mai buni, să se adapteze mai uşor, să îşi găsească menirea de a avea grijă de oamenii din jur.

 

#eroinaletters

 

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment