Top

Burgerul de 250.000 euro, pentru care nu s-a sacrificat niciun animal

Una dintre cele mai mari dezbateri ale mileniului nu este politică, religioasă sau ştiinţifică, deşi le aduce cumva pe toate la un loc. Este disputa dintre vegetarieni şi non-vegetarieni. Dacă mai intră şi filozofia vegană în discuţie, conflictul explodează. Este o discuţie delicată, cu foarte multe aspecte, ce implică de la etică şi valori nutriţionale, la diferenţe culturale. Iar sfârşitul acestei bătălii nu se întrevede prea curând.

 

Carnea sintetică, mâncarea viitorului?

 

Fie că este de origine vegetală sau de provenienţă animală, mâncarea are foarte multe funcţii. Ne hrăneşte, ne ţine în viaţă şi ne ajută să ne dezvoltăm. Ne provoacă plăcere şi ne excită simţurile. Şi ne vindecă, sau, mai rău, ne poate îmbolnăvi.
 
Carturesti.ro
 

Iată de ce industria alimentară este într-o continuă schimbare şi dezvoltare. Nevoia de a reinventa felul în care ne hrănim  ne-a adus într-o nouă eră: cea a mâncării crescute în laborator. Odată cu apariţia ţesuturilor crescute artificial şi o mai bună înţelegere a celulelor stem, s-a făcut saltul către o idee neobişnuită – crearea cărnii de consum în laborator. Încă din anii ’30, Winston Churchill spunea:

 

“Trebuie să depăşim absurditatea de a creşte o găină întreagă pentru a-i mânca pieptul sau aripile, prin a produce aceste părţi separat, într-un mediu adecvat.”

 

Şi, în linii mari, cam aici s-a ajuns. Treptat, tinerii investitori şi asociaţiile de protecţie a animalelor au început să se obişnuiască cu această idee şi să o susţină.

 

Burger de vită cultivat din celule stem provenite de la bovine de către profesorul Mark Post de la Universitatea Maastricht din Olanda.

Burger de vită cultivat din celule stem provenite de la bovine, de către profesorul Mark Post de la Universitatea Maastricht din Olanda.

Această carne de vită crescută în laborator ar putea rezolva criza de alimente ce se întrevede într-un viitor apropiat şi  diminua schimbările climatice, deşi momentan costul de producţie pentru o singură porţie este de 250.000 euro

 

Mai multe laboratoare din toată lumea lucrează la perfecţionarea acestui procedeu. Unele dintre ele au creat in-vitro fâşii subţiri de carne, altele au reuşit să crească bucăţi de carne suficient de mari pentru a fi consumate la o masă.
 

De la celule stem, în farfurie

 

La o conferinţă de presă ţinută în Londra, o echipă de cercetători condusă de către Mark Post de la Universitatea Maastricht din Olanda a prezentat un burger făcut integral din carne de vită crescută în laborator. A fost gătit de către un cunoscut chef şi degustat de specialişti de top în alimentaţie. Gustul acestuia a fost catalogat drept “banal”, ceva mai bun decât alternativa din soia, dar departe de adevăratul burger, din cauza lipsei grăsimii. Practic, era făcut doar din masă musculară.
 
evomag.ro
 

Suma exorbitantă la care s-a ridicat producerea acestei bucăţi de carne este rezultatul unei munci asidue de cercetare ce s-a întins pe ani buni. Finanţarea de 250.000 de euro a provenit de la un donator anonim, însă, mai târziu, s-a descoperit că în spatele acestei donaţii s-a aflat de fapt Sergey Bring, CEO Google.

 

Chifteaua din carne de vită prezentată în conferinţa de la Londra a avut de parcurs un drum foarte lung până să poată fi pusă pe grătar. Mai întâi au fost prelevate celule stem din ţesutul muscular al unei vite. Celulele stem sunt de fapt celule în stadiul miraculos în care se pot divide şi forma în aproape orice fel de tip de celulă al gazdei.

 

burger

 

Celulele stem au fost alimentate cu nutrienţi şi diverşi factori ce favorizează creşterea, ceea ce a rezulat în milioane de celule stem în aproximativ 20 de zile. Apoi acestea au fost împărţite în mai multe vase şi supuse unei forţe care le-au făcut să formeze fibre musculare. Din acele fibre s-a făcut porţia de carne ce a fost prezentată la conferinţă. Din moment ce carnea tradiţională mai are şi alte tipuri de ţesut în componenţă, cum ar fi grăsimea, încă se lucrează la crearea în laborator a unei bucăţi de carne cât mai aproape de cea reală.

 

 

Poate că într-un viitor nu foarte îndepărtat, carnea crescută în laborator nu va mai fi o asemenea ciudăţenie şi va deveni o alegere viabilă şi populară. Ideea că vom putea mânca burgeri delicioşi fără ca niciun animal să fie sacrificat mă face să aştept cu entuziasm şi interes evoluţia industriei alimentare.

 

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment