Top

Cum mi-a schimbat un metrosexual viaţa

Poveştile cu prinţese cu (tulburări de) personalitate şi broscoi debutează cu
Broscoiul de liceu.

 

Eram în clasa a opta când l-am văzut prima oară. El era deja în primul an de liceu. Avea nişte ochi căprui care mă înfiorau, ori de câte ori îl vedeam. Eram mai ceva ca un detectiv particular, probabil că aveam veleităţi de stalker încă de la vremea respectivă. Ştiam ce program are la şcoală, băloşeam împreună cu zecile de alte surate în aceeaşi situaţie ca şi mine, îl admiram mai ceva ca nişte groupies şi colac peste pupăză îi pusesem gând rău. Cu el voi avea primul sărut.

 

Devenise ceva obligatoriu la nivel de grup şcolar, ca fetele să se sărute înainte de liceu şi, ca de obicei, eram codaşă. Probabil pentru că nu aveam un simţ al modei dezvoltat şi eram un fel de tocilară [tuse puternică] obsedată de note şi de citit, nu de băieţi şi pupăcit.

 

Ei bine, după ce m-am decis că acest minunat băiat cu material genetic mai bun decât Brad Pitt şi profunzimea unui model de la Calvin Klein îmi va deveni prieten, m-am apucat să mă plimb cu prietenele pe timpul vacanţei de vară în zona în care locuia. Mă electrocutam de fiecare dată când îl vedeam, prin ochelarii mei cu fund de borcan în loc de lentile. Am avut atâta tupeu încât l-am şi abordat. Probabil că salopeta mea din blugi l-a pus pe fugă sau erupţia de pistrui de pe faţă, foarte feng shui de altfel.

 

Am uitat de el. Au trecut câţiva ani şi m-am trezit în clasa a 11-a, spre sfârşitul celui de-al doilea semestru că începusem să stăm de vorbă. El, flăcău gata să îşi ia zborul la Bucureşti, unde toate minţile luminate se duc să reuşească în viaţă, eu, cu nişte forme mai curbate decât trei sferturi dintre căprioarele de liceu. Şi tot vorbeam noi şi am ajuns să chiulim de la ore împreună.

 

Locul preferat era la umbra unui minunat copac, pe care nu reuşeam să îl îmbrăţişez sub nicio formă. Era cel mai frumos stejar pe care îl văzusem în viaţa mea. Era atât de primitor, ne oferea umbra lui fără să ne ceară nimic în schimb.

Copacul ne-a fost martor primului sărut.

“Vii la un majorat cu mine în weekend?”

“Vin.”

 

Şi tot ce îmi amintesc de la acel majorat a fost cum ne sărutam în camera prietenei mele. Cum orele păreau minute. Cum eram infatuată de prezenţa lui şi nimic nu mai conta în jurul meu. Eram cu cel mai dorit băiat din liceu, eu neica nimeni, fără aptitudini de modeală în devenire, ascultătoare de rock şi balade, de îţi venea să îţi tai venele pe lung.

 

Am descoperit un băiat cu un suflet foarte bun, dar care punea foarte mult preţ pe aspectul fizic. Drace, erau zile când puful blond ce îmi popula coapsele se simţea foarte prost din cauza pielii lui atât de netede şi date cu cremă. Am aflat ce înseamnă epilarea cu ceară de la el, în loc să aflu de la mama. Până atunci credeam că stimabila cremă depilatoare este sfântă şi puternică, mai ceva decât utilizarea cărţii de comentarii la limba şi literatura română. Şi să vezi când cuticulele-mi plângeau când vedeau că au competiţia acerbă! Crema de faţă era un subiect tabu pentru mine – cine are nevoie de ea până în 30 de ani?

 

Treaba asta mi-a schimbat viaţa! Trebuie să îi mulţumesc, deoarece datorită lui îmi radiază tenul şi nu îmi dai mai mult de 16 ani [aceeaşi tuse puternică].

 

Nu ştiam eu pe vremea aia ce înseamnă metrosexual, dar vedeam o competiţie în el. M-am feminizat în perioada aceea cât altele în ani de zile. L-am apreciat pentru că mereu avea grijă de el. Mi-a fost tare de drag de el, pentru că râdea că un copil la glume proaste, pentru că era atent cu mine, pentru că mă susţinea să iau deciziile care îmi aduceau mie beneficii, pentru că îmi povestea cum este viaţa de student la Bucureşti. A mea mamă, îl plăcea la nebunie şi poate că şi de aici a fost un scurtcircuit în mintea mea.

 

Apoi el venea din ce în ce mai rar acasă, frecventa alte grupuri, eu eram o puştoaică. El era dornic de alte experienţe şi am pus punct printr-un mesaj, înainte de a îmi suci minţile cum suceşti gâtul unei găini.
Este primul băiat căruia i-am scris o scrisoare de dragoste, cerându-mi iertare pentru scenaritele din capul meu.

 

Este broscoiul meu din liceu, cel care, după ce ne-am despărţit, a întâlnit persoana cu care are o famile acum. Şi mă bucur din inimă pentru el şi îi mulţumesc că a existat în viaţa mea! Este broscoiul care m-a făcut să realizez că îmi plac bărbaţii care au grijă de ei, dar nu în mod exagerat. Bărbaţii care ţin să se îmbrace bine şi cei care au un stil al lor, particular.

 

Următorul broscoi, este cel de facultate. Brosociul necizelat, dar care m-a ajutat să nu dărâm bila de pe cupola ASE-ului.

 

#eroinaletters

 

Share This:

Alexandra Dinu
No Comments

Post a Comment