Top
minimalism un an fara shopping

Am rezistat un an fara shopping! Ce am castigat?

Context.

Eram dependentă de fericire, dependență măsurată în stilul lui Carrie Bradshaw prin hainele și pantofii din dulap. Era irelevant faptul că în mai puțin de două săptămâni după salariu rămâneam fără bani. Teama de a-mi confrunta propriile emoții mi-a adus un aliat extrem de volatil: cardul de salariu. Puțin mai târziu a apărut și fratele său, cardul de credit.

Sătulă de recompensele pe moment, m-am decis să pun un pariu cu mine însămi pe 1 Ianuarie 2017: va urma un an fără shopping. Prietenele își făceau cruce, colegii de muncă puneau la rândul lor pariuri, părinții erau sceptici. Nimeni nu a crezut în acest pariu.

Un an mai târziu…

Topul binefacerilor venite la pachet cu un an far’de shopping.

Money can’t buy life [B. Marley]

Banii transformați în experiențe au fost cea mai bună investiție. Chiar și înainte călătoriile ocupau un loc important în viața mea, dar acum totul s-a transformat. În prima jumătate a anului am călătorit aproximativ lunar. Am fost în Berlin, Madrid, Stuttgart, Milano și în insulele Saronic pe o barcă. Am profitat de aceste ocazii să îmi cumpăr mici amintiri pline de însemnătate și istorie. Mi-am făcut prietene târgurile de vechituri, magazinele dosite cu bijuterii handmade și  micile plăceri culinare.

 

minimalism un an fara shopping

Creativity is contagious, pass it on. [A. Einstein]

Micile neplăceri le-am transformat în ocazii de îmi cultiva serotonina într-un mod creativ. Mi-am luat pensule și goașe, un top de hârtie și am început să mă prostesc . Cine îndrăznește să spună că un om al cifrelor nu are și o parte creativă, se înșeală amarnic. Există în fiecare. Mi-am dat seama că ne limităm singuri, iar asta nu face decât să ne sporească incertitudinele și fricile. Mi-am schimbat percepția și spre surprinderea mea, am văzut cum asta se oglindește și în cei de lângă mine.  Am făcut cadou prietenilor primele planșe, altele au fost transformate în tablouri în casa mea, iar fiecare planșă îmi devine martor al emoției prin care am trecut.

minimalism un an fara shopping

The art of letting go.

Mi-am donat jumătate din hainele din dulap, în câteva etape. M-am trezit cu un chef nebun să mă descotorosesc de tot ce nu mai foloseam. Îmi doream să respir și să rămân cu hainele care într-adevăr mă caracterizează, acele piese reprezentative și dragi. După primul raid, am ajuns să umplu doi saci imenși cu haine, genți, accesorii și să scap de 10 perechi de încălțăminte. Și cum totul se aranjează perfect de la sine, un prieten mi-a povestit despre Freecycle Yahoo – un grup unde postezi ce anume vrei să donezi iar oamenii care își doresc obiectele donate de tine, te contactează pe email. Am fericit două persoane și am avut ocazia să întâlnesc oameni cu povești de viață uluitoare. Am o poveste incredibilă cu Freecycle, pe care o voi detalia într-un post viitor. După Freecycle, am decis să mai dau două ture prin dulap. De această dată, prietenele au fost cele vizate. A fost un fel yard sale între noi. Ce a rămas nesolicitat, a fost repede donat pe Freecycle.

 

Și dacă va întrebați ce am în cutiile din poză, răspunsul este: spații magice în care uneori se ascund pisicile mele.

 

minimalism un an fara shopping

 

Less is more.

 

Am fost fascinată de sentimentul de libertate venit după donarea hainelor.  Nu pot spune că în momentul de față am puține haine. Consider că am făcut un pas important spre minimalism. Am început să caut documentare despre minimalism, să înțeleg de unde își iau oamenii satisfacția și mi-a plăcut ce am găsit. Bărbații am impresia că sunt prin natura lor predispuși spre asta, dar uite că am descoperit povești de success și de cealaltă baricada: garderobe capsulă cu 30 de obiecte vestimentare pentru un an întreb, conceptul de câte 5 elemente din fiecare obiect vestimentar (5 rochii, 5 perechi de încălțăminte, 5 bluze etc). Inspirația este la un click distanță, dacă îți dorești. Cu ce vine la pachet minimalismul? Cu liniște și cu o forță incredibilă de a fi mai atent cu tine însuți, cu recunoștință față de lucrurile mărunte, cu puterea de a discerne cu adevărat ce ai nevoie față de ce vine ca imbold al trendurilor consumerismului. Minimalismul nu înseamnă sărăcie, înseamnă apreciere de sine și confort venit din interior. Cum obișnuia să îmi spună un prieten: “Draga mea, tot ce vine peste o nevoie satisfăcută, este un cost de oportunitate. Pe mai departe, fiecare acționează cum consideră, dar nivelul de satisfacție nu va mai fi același. Se duce lent spre tristețe”.

 

minimalism un an fara shopping

Fashion says “me too”. Style says “me only”.

 

După procesul de “declutter”, am realizat că am rămas cu hainele în care mă simt cel mai confortabil, și cu care prietenele mă asociau. Auzeam din când în când fraze de genul “numai tu puteai să îți iei așa ceva” sau “bluza asta are numele tău pe ea”. Nu am acordat atenția cuvenită la momentul respectiv, dar acum, uitându-mă în dulapul cu haine sunt extrem de mulțumită de ceea ce am. Într-o zi sunt hippie, în altă zi sunt boho chic, când sunt leneșă, sunt converse girl, cert e că toate outfiturile mele se învârt în jurul a două concepte: keep it simple and supersized  will always make you feel good! Dar să aveți mare grijă la hainele supersize, te pot induce în eroare când te îngrași, pentru că formele împlinite nu se mai pot observa atât de ușor. Și pentru că am început să îmi definesc propriul stil, m-am decis să încerc să îmi croiesc hainele. Întâmplarea face să am cei mai cool prieteni, care știu cât de mult apreciez lucrurile vechi  și cu istorie, și care m-au surprins cu un cadou însoțit de multe emoții:  o mașină de cusut rusească incredibilă, care a aparținut regretatei Maria Simionescu, fostă antrenoare de gimnastică.

 

 

Go green, that’s your superpower.  

 

O să îmi spuneți că un singur om nu poate schimba nimic. Țin să vă contrazic, o persoană poate influența alte persoane și astfel schimbarea intervine. Dacă nu mă credeți, intrați aici pentru mai multe detalii despre felul în care poluarea din industria textilelor și a confecțiilor ne impacteaza. Trăim într-o era a vitezei, iar impactul îl vedem și în industria textilelor. Conceptul de fast fashion combinat cu prețurile mici, au determinat o creștere de 60% în vânzările de haine în 2014 comparativ cu 2000. Este un cerc vicios. Poluarea își face simțită prezența în procesul de fabricație, dar și la final, când consumatorul aruncă  produsul înainte de perioada de “expirare” . Vivienne Westwood este unul dintre designerii care îndeamnă să ne îndreptăm spre calitate și nu cantitate. Râurile poluate în China, condițiile inumane de muncă în special în Asia (vezi cei 1133 de oameni morți în Bangladesh), emisia gazelor cu efect de seră, sunt doar câteva probleme grave legate de industria modei – a doua in topul surselor de poluare la nivel global.  Descoperind aceste lucruri, mi-am promis ca pe viitor să nu încurajez achiziționarea de produse made în China/Bangladesh, să fiu mai atentă la materialele folosite în produsul finit, să mă feresc de marii retaileri și să reciclez cât pot. Momentan mă mulțumesc cu opțiunea de a îmi dona hainele, dar sunt decisă să încerc și reciclarea hainelor in stilul meu, așa că m-am înscris la cursuri de croitorie.  

 

minimalism un an fara shopping

 

Concluzia…

 

2017 a fost un an al introspecției. Un simplu pariu mi-a schimbat percepția asupra felului în care eu, ca și individ îmi pot aduce un aport pozitiv asupra mediului și asupra mea. Acea dorință de a îmi cumpără neapărat ceva, a scăzut treptat în intensitate.  Cel mai greu mi-a fost în primele luni, apoi a devenit din ce în ce mai ușor. Limitarea pe care mi-am setat-o a avut ca principal scop descoperirea de sine și m-a ajutat să mă iubesc mai mult, să spun “nu”mai ușor.  În luna octombrie, mi-am lipit nasul de un magazin cu încălțăminte românească și am văzut două perechi de ghete, asemănătoare cu unele pe care le-am purtat în urmă cu 5 ani și cărora le-am spus adio pentru că s-au rupt de la cât le-am purtat. Am intrat și le-am luat. Am pus în balanță posibilitatea de a le mai găși în 2018 în accelasi magazin versus planul meu, și am decis să trișez.  Puteam trăi fără ele? Cu siguranță. Ce am învățat din acest context? Că a fost un act de iubire față de mine, cumpătat. Ceea ce vă doresc și vouă, cumpărături cumpătate si multă iubire față de voi înșivă!

Share This:

Alexandra Dinu
No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.