Top
diorama

“Am primit o dioramă. M-am gândit la tine.”

Am primit o dioramă, dragul meu! Da!!! Ce cuvânt frumos! Ce cadou frumos! Cel mai frumos cadou pe care l-am primit în viaţa mea!

 

Este o mică parte din lumea unui om, a unei fiinţe pe care o iubesc foarte mult, este o mică parte din lumea prietenei mele, prinţesa războinică în luptele cu excelul, câştigătoare constantă la concursuri de visat şi şefă peste alintat, Ralu.

 

diorama

 

Ei bine, dragul meu, Ralu, mi-a creat într-o cutie de chibrituri o lume în care mi-aş dori să fim amândoi. Este o bărcuţa ce pluteşte pe valurile oceanului pe înserat şi tot cerul este înstelat, iar cutiuţa este un “liquid asset”. Uite o poză, dragul meu! O minunăţie!

 

Îmi imaginez acum cât de frumos ar fi să mergem amândoi cu barca prin insulele lumii, să debarcăm în zone nepopulate, să ne bucurăm noaptea de miile de stele şi să ne ţinem de mână în timp ce facem planuri. Apoi dimineaţa să luăm un mic dejun pe fugă şi să stabilim direcţia. Să fii la cârmă, exact ca un căpitan ce vrea să îşi ducă la bun sfârşit expediţia. Să razi de mine cu lacrimi pentru că scap busola pe jos şi să îmi dai un sărut în fugă, concentrat să virezi la dreapta că să putem ocoli stâncile.

 

diorama

 

Fir-ar ele de stânci! Mereu dăm de câte o stâncă în relaţiile noastre şi câteodată ne izbim, ne rupem în bucăţi, ca mai apoi în următoarea expediţie să învăţăm cum să le ocolim. Uite cum ni se ascut simţurile! Uite cât de frumos ne miroase pielea a mare şi cât de săraţi suntem în comparaţie cu dulceaţa acestor dimineţi, când facem cât un echipaj întreg de flotă, pentru că amândoi ne ascultăm şi decidem împreună unde vom ancora pe seară.

Vola.ro

 

Cât de liniştite sunt după-amiezile în care plutim fără să ne gândim la timp, când iubim tăcerea ce se aşterne între noi şi doar valurile aduc melodia noastră în mintea amândurora. Care melodia mă întrebi? Cea mai frumoasă, cea care curge natural, nici nu trebuie să fe aceeaşi pentru amândoi, deoarece oricum ar fi s-ar împleti şi rezultatul ar fi un ADN nou, al nostru, ADN-ul senzaţiei de concediu permanent.

 

Şi după ce liniştea va apune ca soarele, după nori, ne vom regăsi şi ne vom îmbrăţişa. Mă vei lua de mâna când vom debarca şi vom face un foc mare pe plajă. Vom face peşte la proţap şi porumb copt şi vom râde în timp ce mâncăm, gândidu-ne că peştele a fost congelat şi că nu suntem în stare să pescuim. Dacă am pescui, ne-am alege cu cine ştie ce peşte otrăvitor, la cât de neîndemânatică sunt eu. Şi mi-aş asuma toată vina, cu toată dragostea. Ne-am otrăvi cu marea care ne găzduieşte.

 

diorama

 

Când am termina masa, m-ar lua cu frig şi m-aş zgribuli lângă tine, fericită să îţi simt răsuflarea caldă. M-ai strânge cu toată forţa ta şi m-aş ghemui ca un copil. Am îngâna un cântec oarecare, şi, la un moment dat, ne-am lăsa pe spate să privim cerul. Am denumi stelele şi am găsi motive să ne punem câte o dorinţă pentru fiecare stea zărită, iar dorinţele se vor transforma în certitudini, pentru că amândoi avem puterea de a le realiza.

 

diorama

 

Şi am sfârşi adormind îmbrăţişaţi. Îmbrăţişarea noastră cuprinde lumea şi marea şi cerul.
Am primit o dioramă. M-am gândit la tine. La tot ce am putea fi şi nu vom fi vreodată.

 

#eroinaletters

Share This:

Alexandra Dinu
No Comments

Post a Comment