Top
aurolaci

“Am fost agresată de aurolaci în plină stradă.”

Nu m-am gândit niciodată la moartea mea cu adevărat, sau la faptul că aş putea fi în pericol. Nu m-am gândit niciodată că mă pun pe mine în pericol şi cred că această doză de inconştienţă este invers proporţional cu vârsta. Cu cât eşti mai tânăr, cu atât eşti mai inconştient.

 

O goană cu motorul pe o şosea aglomerată după o duşcă de alcool, un salt cu paraşuta sau un bungee jumping, o băutură acceptată la un party tehno din partea unui necunoscut, un pahar în plus care generează o stare de rău în tot corpul, o partidă de sex neprotejat, un autostop în drum spre mare.

 

Sunt multe lucruri care ar putea intra acum pe această listă, şi cărora le putem acorda note în funcţie de gravitate. Dar ce te faci când trăieşti într-o bulă şi ai impresia că tot oraşul acesta este incapabil să ascundă crime, violenţă, durere, animale gata să te atace la lăsarea serii.
 
answear.ro
 
Joi seară am experimentat o nouă trăire, o trăire care în adâncul meu nu credeam că există, sau cel puţin nu îmi doream să cred că poate exista. Am fost într-un loc prietenos, cu nişte oameni axaţi pe dezvoltarea personală, experimentând primul meu curs de teatru, dar asta va fi o altă poveste, pe care aş dori să o încadrez într-o lumină pozitivă.

 

După ce cursul de teatru s-a terminat, toată fiinţa mea îmi spunea să mă duc spre casă mergând agale pe 11 Iunie, ca mai apoi să iau metroul. M-am răzgândit brusc, amintindu-mi cum a fost perioada în care am stat la rondul lui Coşbuc şi amintirile m-au năpădit. M-am trezit prinzând viteză spre rondul meu, şi clar spre clădirea care mi-a marcat prima zi de studentă: Casa Poporului.

 

Am simţit nevoia să îi capturez frumuseţea, toamna, într-o poză, când traficul este aproape inexistent, când luminile se îmbină cu toate culorile frunzelor moarte. Mi-am aprins o ţigară pe drum şi am tras adânc în piept, gândidu-mă la ce mi s-a întâmplat în ultimul an, trecând în revistă evenimentele care m-au ajutat să fiu din nou eu. Dar frica şi-a făcut prezenţa în corpul meu; cumva aveam impresia că cineva sau ceva, din umbre se va îndrepta spre mine, apoi m-am calmat brusc, uitându-mă la măreţia clădirii, m-am oprit să îmi sting ţigarea şi să fac o poză. O poză s-a transformat în 10 momente capturate atent şi câteva amintiri răsfirate printre ele. Mi-am legat haina şi fericită de momentul meu am pornit spre metrou.

 

În faţa mea un grup de oameni care venea spre mine, nimic neobişnuit, cu cât se apropia mai mult cu atât desluşeam în mâinile lor pungile cu aurolac, hainele rupte, murdăria de pe feţele şi hainele lor. Cu cât se apropiau, cu atât inima îmi bătea mai tare, încât acoperea muzica din căşti, mi-am strâns cu putere geanta lângă mine şi am decis să mă mobilizez prin stânga găştii de oameni nefericiţi, având inima cât un purice. Nu ştiu dacă greşeala mea a fost că i-am privit sau pur şi simplu aşa a fost să fie, dar unul dintre ei s-a îndreptat glonţ spre mine, ţinând într-o mâna punga cu “bunătăţi” iar cu cealaltă căutăndu-şi mădularul prin pantalonul scurt. Am continuat să merg spre ei, mai mult spre stânga şi sperând să nu se apropie suficient de mult de mine. Nici nu ştiu cum să cataloghez ce am simţit când i-am văzut cum râd şi mă fixează, de parcă erau animale de pradă. Nu am putut să mă gândesc la nimic altceva decât la faptul că este abia 11 noaptea şi este ireală scena. Acele secunde mi-au părut zile şi am urât sentimentul de vulnerabilitate în faţa acestor oameni. S-a apropiat de mine suficient de mult, am grăbit pasul şi altul din spatele lui a venit în viteză şi m-a împins peste un gard plin cu boscheţi. Tot ce am putut să fac a fost să ţip cât am putut de tare, şi cred că ţipătul meu a fost puternic, din moment ce doar asta a răsunat în urechile mele. Într-o fracţiune de secundă m-am ridicat de acolo şi mi-am continuat drumul, din ce în ce mai repede, ei s-au îndepărtat râzând, de parcă a fost cea mai bună glumă a zilei.
Cel.ro
După câţiva paşi, am început să întorc capul, să mă asigur că nu se întorc după mine. Încă aveam imaginea primului în faţa ochilor şi dezgustul plutea în aer. Un alt individ era în spatele meu, aşa că mi-am verificat repede telefonul, dorind să îi scriu unui prieten, moment în care văd că cineva îmi scrie fix în acel moment. O sun şi o rog să îmi povestească ziua ei, în timp ce merg din ce în ce mai repede spre metrou, şi îi mulţumesc că mă ascultă şi o las să mă îmbărbăteze. Se pare că am reacţionat instictiv şi corect, pentru că atunci când se întâmplă aşa ceva trebuie să ţipi şi să faci foarte mare gălăgie, dacă te sperie şi tu nu reacţionezi, atunci eşti o victimă sigură.

 

Am vorbit cu ea până când am ajuns la metrou. Când am intrat la metrou am întâlnit pe trepte oameni beţi, oameni care se certau, vedeam violenţa şi lucrurile triste şi rele la orice pas, vedeam oameni care vorbeau de rău Bucureştiul şi îl comparau cu oraşele în care ei s-au mutat.

 

Am respirat adânc tot drumul şi m-au năpădit lacrimile. Practic nu mi s-a întâmplat mare lucru, dar am început să mă gândesc la faptul că mulţi dintre noi nu ştiu ce ar trebui să facă într-o situaţie care degenerează, ce spune legea când te aperi, ce să faci astfel încât să fii sigur că ieşi în viaţă dintr-o situaţie periculoasă?

 

Am dat un search rapid şi mi-am dat seama că sunt foarte puţine articolele pe tema asta, aşa că am pus cap la cap nişte sfaturi găsite pe Facebook într-un alt articol pe care te sfătuiesc să-l salvezi pentru situaţii de urgenţă.
Bonprix

Share This:

Alexandra Dinu
No Comments

Post a Comment