Top
999

999, un fel de Revelion astrologic

Unele rocade merită să fie urmărite cu interesul iscat de focurile de artificii la Revelion. Iar din punct de vedere astrologic, chiar trăim un soi de Revelion. Pe 9 septembrie 2016 este Anul Nou Jupiterian. Planeta Jupiter, care poartă numele Zeului Zeilor, schimbă Fecioara cu Balanța. Și bine face!

 

Primele 9 zile din luna septembrie 2016 îl țintuiesc pe Jupiter în ultimul grad al zodiei Fecioară. Haos total. Acel moment la volan în care știi că din spate vine o mașină de care trebuie să te ferești, dar nu o vezi, pentru că e în unghiul mort. Baba-Oarba astrală. Gradul 30, denumit ‘anaretic’, foarte puternic, este sensibil din cauză că Mercur, stăpânul acestei zodii, este retrograd. În aceeași perioadă, Soarele și Marte fac o cuadratură, lângă careul grozav dintre Saturn și Uranus. Colac peste pupăză, între 2 eclipse, pe 1 și 16 septembrie. Luate separat, aceste evenimente sunt pe alocuri inofensive. În combinație, dau o reacție chimică efervescentă.

Carturesti.ro
De pe 1 până pe 9 septembrie are loc o numărătoare inversă cosmică. 9 septembrie este o zi generală de vibrație 9: o zi de 9, în a 9-a lună, în an de vibrație 9. Energia astrelor combinată cu frecvența numerelor degajă o forță care împinge viața spre o vibrație superioară. Tot ce vine spre noi este urgent, categoric, tranșant. Ori, ori. Ori te acordezi cu Universul și cu drumul tău, ori cazi, suferi sau chiar ieși cu totul din planul fizic.

 

Data de 9 septembrie reprezintă o frontieră absolută a fricii. Cu cât ne apropiem de această dată, fricile de orice fel, incertitudinile, nesiguranțele, neîncrederea, convingerile negative se adeveresc de 9 ori mai repede!
– Ți-e frică să nu te descurci? O să clachezi!
– Ți-e frică să nu rămâi fără bani? O să rămâi.
– Ți-e frică să nu ai suficienți clienți? N-o să ai suficienți!
– Ți-e frică să nu termini un proiect la timp? N-o să-l termini!
– Ți-e frică să nu rămâi singur? Pregătește-te!
– Ți-e frică de vreo boală? De ea o să ai parte.

bottegaverde.ro

Este un moment decisiv de trecere de la întuneric la lumină. Gândurile pozitive sunt singura cale! Cine se teme și se luptă, va rămâne în conflict cu viața mult și bine. Cine se trezește și cedează, acceptă, armonizează și iartă, câștigă! Pe 9 septembrie, lumina se separă de întuneric, ziua de noapte, iar uscatul de ape. Fiecare alege în care dintre cele două echipe joacă: F.C. Bezna Minții sau Viitorul în Lumină.

 

De ce să ne îngijorăm, să ne enervăm, să trimitem gânduri negative, să ne lăsăm posedați de frici? Nu mai bine spunem o rugăciune alungând astfel ispitele minții care ne trag în jos? Așa cum Jupiter dă Fecioara pe Balanță, să dăm și noi frica pe credință! Se spune ‘Dă-i, Doamne, omului mintea cea de pe urmă!’. Vibrația zilei de 9 septembrie, o zi de 999, susținută astral de pasul înainte al lui Jupiter, aduce acel ceas din urmă la care mulți nu s-ar mai fi așteptat. Să fim pregătiți, să ne găsească treji, luminați, vigilenți. Să-l trăim ca pe un moment de iluminare!

libris.ro
Citeşte mai mult pe Astrocafe.ro
 
 

Share This:

Eroina
No Comments

Post a Comment