Top
candy bar

7 lucruri pe care trebuie să le știi când alegi candy-bar-ul pentru petrecerea ta

Organizarea unei petreceri necesită multă atenție la detalii și dedicare. Este greu să satisfaci așteptările tuturor invitaților, însă Irina Elena Apostol, Master Cake Decorator, Senior Trainer și Owner Art Dessert, a găsit soluția pentru a satisface chiar și cele mai pretențioase gusturi.

Sigur ați căutat deja fotografii cu candy-bar-uri și ați văzut cât de popular a devenit acest trend. Adevărul este că doar un candy bar executat corect poate da viață unei petreceri, așa cum un candy bar aranjat în grabă poate distruge atmosfera din jurul lui. Indiferent dacă plănuiți o petrecere aniversară, un baby shower sau o nuntă, înființarea unui candy bar este o soluție dulce și de efect.

 

Însă, înainte de a începe să îți creezi un colț dulce, iată ce trebuie să știi:

 

Primul pas! Decideți-vă la o temă a candy bar-ului

 

Nu există candy bar fără o temă care să îi definească aspectul. Dacă este o petrecere pentru un bebeluș fetiță, tema poate să fie cu inspirații din desene animate, ursuleți, steluțe sau inimioare. Dacă este o nuntă, temele sunt diverse: de la teme naturale cu aranjamente tip buturugă sau pietre, până la teme sofisticate, cu cristale și pene de struț.

 

Alegerea culorilor potrivite

 

,,Alegerea unei palete de culori în ton cu restul aranjamentelor petrecerii este esențială. Dacă pentru un botez de băiețel cel mai des alegem albastru, pentru o nuntă putem alege culorile aranjamentelor florale, ale îmbrăcămintei scaunelor ori chiar culorile preferate ale mirilor. Nu este obligatoriu să va limitați la o singură nuanță, ci puteți alege un spectru de culori care merg bine împreună. Colțul dulce trebuie să fie un adevărat spectacol pentru ochii invitaților, așa că nu va sfiiți în alegerea celor mai interesante combinații de culori ” precizează Irina Elena Apostol, Master Cake Decorator, Senior Trainer și Owner Art Dessert

 

 

Forme și dimensiuni diferite

 

Este important că atât bomboanele alese cât și recipientele de păstrare să aibă dimensiuni diferite. Alegerea unei game potrivite de forme și mărimi poate adauga dimensiune și înălțime spațiului creat. Borcanele transparente sunt perfecte, dar puteți alege și vaze înalte pe care să le umpleți cu fructe și flori, bomboane sau macarons.

 

Varietate de bomboane

 

,,Este minunat dacă barul de bomboane este atrăgător din punct de vedere vizual, dar acesta trebuie să suscite interesul invitaților și să fie distractiv. Alegerea unei varietăți de bomboane este un lucru important. Verificați întreaga listă a furnizorului și alegeți bomboane de ciocolată, bomboane gumate moi, bomboane tari și mini-prăjituri cât mai diverse”, explică Irina Elena Apostol, Master Cake Decorator, Senior Trainer și Owner Art Dessert

 

Accesorizarea

 

La fel ca și în cazul alegerii paletei de culori, accesorizarea colțului dulce este un pas peste care nu trebuie sărit. Fața de masă, recipientele de stocare a dulciurilor, cât și mici accesorii: baloane, confetti, punguțe pentru transportul dulciurilor, toate acestea transformă candy-bar-ul în punctul forte al unei petreceri.

 

Elementul central

 

Fiecare masă folosită pentru a crea un bar dulce ar trebui să aibă în centru un element central care să se potrivească cu tema aleasă și cu culorile candy-bar-ului. Acest element ar trebui să fie primul lucru care atrage atenția invitaților atunci când privesc candy bar-ul, așa că asigurați-vă că este fabulous. Poate fi o stea cu lumini, o fântână de ciocolată sau un ursuleț în culoarea temei alese.

Decorarea dulciurilor

 

Dulciurile pot avea parte de aranjamente speciale, etichete cu datele petrecerii, fundițe, cartonașe printabile cu bancuri ori răvașe. Orice detaliu este important și va menține atenția invitaților pentru o experiență de neuitat.

 

Băuturi colorate

 

Nu vă limitați doar la alegerea bomboanelor potrivite, candy bar-ul poate conține și cocktailuri colorate, băuturi cu nume haioase, limonadă ori șampanie și prosecco.

 

Candy bar-ul este colțul care exprimă cel mai bine tema petrecerii și amprenta personală a celui care organizează petrecerea. Alegerea furnizorului potrivit, atent la dorințele voastre, este importantă pentru ca visele să poată deveni realitate. Art Dessert este alături de clienții săi și transformă fiecare petrecere într-o poveste plină de savoare și culoare.

 

Irina Elena Apostol – Master Cake Decorator, Senior Trainer și Owner Art Dessert, este cea din spatele acestei povești dulci și provocatoare. Urmând o tradiție de familie, a desăvârșit pasiunea pentru dulciurile tradiționale, transformându-le în adevărate minuni atât prin compoziție cât și prin aspect. Cu o experiență de peste 15 ani ca și cofetar și decorator, Irina Elena Apostol este persoană care a reușit să transforme într-o adevărată artă măiestria de a prepara prajituri. După urmărea cursurilor a două facultăți cu profil economic și juridic, Irina Elena Apostol s-a reîntors la prima ei iubire: cofetăria.

Share This:

Eroina
No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.