Top
10 lectii dure 10 ani corporatii

10 lectii dure invatate in 10 ani de munca in corporatii

Dacă 2017 a fost anul noilor începuturi, am declarat 2018 anul continuității și al perseverenței.

 

Pentru mine 2018 are o semnificație specială. Am două evenimente intense de sărbătorit. În primul rând schimbarea “prefixului”, iar în al doilea rând, împlinirea a 10 ani în câmpul muncii. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri, cum m-am dus la primul interviu și mi-am atras un contract de muncă pe perioadă nedeterminată ce începea fix pe 1 Aprilie 2008. Imediat după ce l-am semnat, am început să râd și i-am spus recruiterului: “Nu cred că v-ați dat seama, dar se pare că sunt o glumă pentru societate, e o păcăleală treaba asta cu munca”. Destul de vag îmi amintesc expresia feței sale, stupefiată că puteam să râd de un lucru foarte serios: primul pas în viața de adult.

 

De atunci și până acum s-au întâmplat muuulte. Am schimbat câțiva angajatori, m-am lovit de manageri buni și manageri… să le spunem… norocoși. Cert e că la 20 de ani, habar nu aveam ce îmi plăcea și ce nu, nu știam unde mă văd peste 5 ani și în niciun caz nu mi-aș fi pus problema să îmi doresc la un moment dat să fiu propriul meu șef.

 

Lucrurile s-au schimbat. Am plecat ghiocel și am ajuns leoaică. Am trecut de la o lipsă totală de responsabilități, la o listă mult prea lungă, ce mă ținea nopțile trează. Acum, a sosit momentul încununării acestor 10 ani de muncă în corporatii.

 

1. Lecția despre cioara de pe gard.

 

Mirajul corporației începe cu funcțiile imposibil de descris în mai puțin de o propoziție, dar demne de NASA. Când cioara se va prezenta la modul: “Mă numesc Ciorix Cioricescu și sunt Associate Executive Marketing and Finance  Manager”, vei începe să analizezi  situația și vei realiza că inventarea de titulaturi pompoase este doar o nouă modalitate de falsă motivare a personalului din corporații, deoarece costă puțin, iar conform COR discutăm maxim de Analist Servicii Clienți. Bonus hrănește ego-ul angajatului. Cum te prinzi repede de ceea ce fac? Le ceri într-un mod politicos să îți povestească cum decurge o zi obișnuită de muncă. Dacă dăm adjectivele la o parte, ajungem la fapte și adevăr.

 

Ce am învățat? În foarte multe cazuri, titulatura are un tâlc ce trebuie investigat înainte de a aplica la un job. Nu de alta, dar te trezești după trei luni că faci cu totul altceva decât ți-ai imaginat și e păcat de timpul pe care îl pierzi.

 

2. Lecția despre cei doi care se ceartă.

 

În popor se spune că al treilea câștigă. Pe principiul, dacă dreptatea și adevărul sunt de partea mea, nimeni nu îmi poate sta în cale. Ei bine, în corporații, dacă doi se ceartă, ai răbdare. Este posibil ca fiecare parte să exprime puncte de vedere valide, dar nu este dispusă unui compromis. Când lupta apare strict din orgoliu, am un singur sfat:  FUGI. E cel mai sănătos. Nimeni nu câștigă acolo, iar tu mai bine îți păstrezi obiectivitatea și energia. Știm cu toții cât de mult ne consumă conflictele.  Ideea este să nu intervii decât atunci când ți se cere,  și când o faci, să lași emoțiile la o parte și să îți spui părerea într-un mod constructiv, obiectiv.

 

Bine, bine, dar ce ne facem când managerul direct îți cere să participi într-o confruntare directă dintre el și un alt manager? Câte scenarii sunt aici! Poți să refuzi să comentezi. Poți să îi spui că vei analiza și vei reveni cu un răspuns. Poți testa ambele scenarii aduse de “luptătorii din ringul corporației”și în funcție de rezultate, vei comenta. Eschiva poate fi un atu bun. Alege-ți bătăliile și zâmbește.  Acesta este mesajul de bun venit în junglă.

 

3. Lecția despre buturuga mică.

 

“M-am dus în acel meeting și i-am spus verde în față ce cred despre situație și felul în care a acționat. I-am arătat eu că nu îi merge cu mine. De acum lucrurile vor decurge cum spun eu.”

Bine, Sherlock! Uiți doar că în corporație lucrurile se întâmplă “politically correct”.  Îmi îngheață zâmbetul pe buze de fiecare dată când aud această expresie. E ca și cum ai trage de noțiunea de empatie în asemenea hal încât te-ai întreba cum se simte cifra 2 în subsolul unei pagini. Excelent! Ai răsturnat-o și ai stârnit o tornadă.

 

Buturuga mică răstoarnă carul mare, doar exercitându-și influența. Acel praf magic de mișcă munții și schimbă păreri, acea nirvana din topul obiectivelor anuale. Mulți pun un egal între influențare și manipulare. Din punctul meu de vedere, manipularea apare atunci când ai doar tu de câștigat. Prin influențare înțeleg schimbarea opiniei celor care au putere de decizie asupra unui proiect/eveniment etc. atâta vreme cât este în  interesul unui grup mai mare.

 

4. Lecția despre frați, brânză și bani.

 

Cu toții am avut la un moment dat acel/acea  coleg(ă) care avea câte o problema majoră de fiecare dată când echipa era contra-cronometru. Cum sunteți colegi și prieteni, îi sari în ajutor, îi arăți cum să facă, sau poate chiar te apuci tu să faci în locul lui/ei. Adevărata problemă începe când “ajutorul” devine obișnuință și aduce după ea un potop de frustări. Ce-i de făcut?

 

Încep contradicțiile. Sunt un om rău dacă nu ajut? Dar până când? Eu stau și muncesc, iar el/ea se uită pe youtube sau stă numai în pauze mici și dese? Nimeni nu își dorește să ajungă “un pârâcios”. E una dintre lecțiile învățate în timpul școlii.

 

Ce te faci când te lovești constant de această situație, indiferent dacă schimbi echipa? Atunci e momentul să înveți să spui NU. Este un pas conștient în direcția realizării propriei valori. Ajuți în limita timpului pe care îl ai la birou, fără a sacrifica din timpul tău liber, înveți să îți asumi responsabilitatea pe bucățica ta de activitate și înveți să îți faci cunoscute standardele și așteptările.

 

5. Lecția despre albine și muște.

 

Proverbul sună cam așa ”Albina te duce la miere şi musca la scârnă.” Iar traducerea mea în mediul corporatist se conturează în jurul ideii de networking, ajuns la marele rang de “spate acoperit”.

 

În timp, vei ajunge să îți dai seama de oamenii care se folosesc de munca ta în scopul de a ieși în evidență și oamenii care mai departe fac cunoscută munca de echipa. Asocierea de cel mai bun augur este cu cei din al doilea exemplu. De ce spun asta? Pentru că acei oameni apreciază efortul tău și sunt dispuși să te susțină la rândul lor când întâmpini dificultăți. Sunt acei mesageri care îți arată că există umanitate și corectitudine într-o corporație.

 

Acești oameni îți pot deveni mentori și îți arată de fapt ce înseamnă să “crești”un alt om la rândul tău. Cum să susții un angajat cu potențial. Discutăm aici de câțiva specialiști și manageri bine pregătiți, care de fapt sunt leaders. Ce am descoperit în acești 10 ani este că nu trebuie neapărat să fii manager că să poți fi leader. Leadershipul apare și în rândul contabilor, când unul dintre ei descoperă o modalitate de își face viața mai ușoară și le arată și celorlalți cum să procedeze, când un coleg creativ  cu experiență în baze de date arată colegilor un șiretlic pentru a își modela datele mai ușor, când un manager luptă pentru echipa sa și demonstrează că la sfârșitul zilei umanitatea este cea care contează și că nu suntem niște roboți.

 

6. Lecția despre gura lumii.

 

V-ați prins. Lecția este despre bârfele și părerile celorlalți. Vorba românului, “Apa, vântul şi gura lumii nu le poţi opri.”. Și de ce ai vrea să faci asta? Întotdeauna va exista minim o persoană care nu va fi de acord cu tine, care nu va avea nicio afinitate față de ține și care va duce vorba mai departe despre tine. Câtă vreme nu te amesteci în astfel de jocuri de culise și îți vezi de treaba ta, lucrurile merg bine. În același timp precauția este cea mai bună armă a ta. Poți asculta, fără să te implici. Poți observa, fără să duci vorba mai departe. Cel mai bine este să lași rezultatele muncii tale să vorbească despre tine.

 

Într-o lume ideală, aceste lucruri nu ar trebui să îți impacteze cariera sau posibilitățile de avansare. Dar cum nu trăim într-o astfel de lume, te poți aștepta și la o stagnare cauzată de aceste invidii. Încerc din răsputeri să nu mai generalizez, dar “zvonacii” și “răspândacii” îmi par mai degrabă oameni slab pregătiți profesional sau invidioși. Și aici intervine networkingul despre care am discutat mai sus.

 

7. Lecția despre drumuri și cărări.

 

Cine a spus că trebuie să reușeșți din prima? Cine a spus că într-o competiție doar primul loc contează? Până la urmă, un loc secund acum îți poate asigura primul loc în următoarea competiție. Evoluția înseamnă și greșeli. În unele cazuri, greșelile făcute sunt direct proporționale cu nivelul de creștere. Și dacă nu știați proverbul, iată-l: ”Cel ce pierde drumul e bucuros şi de cărare.”

 

Și când te gândeșți că o cărare poate fi de fapt o scurtătură, parcă îți revine inima în piept.

 

Repejor un exemplu ilustrativ. Pe vremea când lucram în controlling, mă luptam cu fișierele excel mai ceva ca Rocky în ring. Greșeam atât de mult, încât la un moment dat încrederea mea s-a dus pe apa sâmbetei. Îmi era frică să mai pun formule. Lucram același fișier și de 3-4 ori că să ajung la o variantă bună și mă trezeam la final cu corecții din partea managerului meu. A fost o luptă continuă să îmi educ neatenția. Când am încheiat capitolul controlling și am schimbat jobul, am descoperit cu stupoare cât de repede reușeam să depistez greșelile altora și cum îmi intrase în reflex să îmi pun modalități de auto-verificare în fișiere. Încă mai greșesc, dar nu mai iau lucrurile în tragic. Am învățat să mă îndrept spre zone unde această aptitudine este apreciată. #confidenceboostmodeon

 

8, Lecția despre întrebări și tăceri.

 

Există o întreagă luptă interioară când vine vorba de lucrurile pe care nu le știm. Întrebări de genul “oare ce va crede X dacă întreb asta?”,”oare mă fac de râs dacă întreb y?”sunt primele semne ale anxietății. Un lucru este cert: mai bine întrebi decât să greșeșți din cauza neștiinței. Mai bine ceri clarificări de două ori, decât să te apuci de o activitate care îți consumă timp și energie și care de fapt nu este ceea ce ți s-a cerut.

 

Americanii spun mereu că nu există întrebări stupide și sunt de acord cu ei. Cum am putea oare să ne îmbogățim cunoștințele dacă nu am facem loc curiozității sau dacă nu încercăm să acoperim golurile pe care le resimțim?

 

Tăcerea se învață în timp. Este o lecție prin care toți trecem, dar că să ajungem să valorificăm tăcerea  ar fi bine să încetăm să ne hrănim anxietatea și să renunțăm să acordăm prea mult credit părerii celorlalți. Oricum vor uita în 5 minute întreaga întâmplare, iar tu  vei rămâne doar cu un adaos de gânduri bune de măcinat. Proverbul nostru românesc rămâne aplicabil “Mai bine să-ţi pară rău că ai tăcut, decât că ai zis.”

 

9, Lecția despre frumos și plăcere.

 

“Nu-mi place pentru că-i frumos, ci-i frumos pentru că-mi place.”

 

Unii sunt norocoși și știu de la o vârstă fragedă ce le place, alții ca mine s-au lăsat purtați de val și au descoperit pe parcurs. Nu există o cale bună sau rea, există trasee ușoare sau dificile. Cele dificile ne aduc mai repede în fața ochilor ceea ce ne place, deoarece aplicăm cu success tehnica eliminării. Timpul nu ar trebui considerat dușmanul nostru, deoarece trăim într-o perioadă în care reprofilarea carierei nu înseamnă a o lua de zero cu totul. Sunt aptitudini dobândite pe parcurs și înnăscute care ne ajută în acest proces.

 

Tot timpul este cel care ne este prieten. Când faci ceea ce îți place, nici nu îl simți cum trece. Când faci ceea ce îți place, îți dai seama de frumos, pentru că vine la pachet cu satisfacția personală. Tot ce putem face este să fim atenți la noi înșine și din când în când să ne detașăm pentru a identifica ariile în care timpul și frumosul își fac loc.

 

În cazul meu, a fost nevoie de o perioadă de 10 ani că să îmi dau seama ce îmi place și să încep să pun osul la treaba pentru a ajunge acolo. Și acum vine întrebarea arhi-cunoscută din interviuri: ”Unde te vezi peste 5 ani?” VP of Fantasy Land Division Storytelling. Iată, mi-am dat și titulatura pompoasă.

 

10. Lecția despre cai, mâncărimi și ham

 

“Pe caii cei buni îi mănâncă hamul.” Sunt situații în care potențialul tău nu este valorificat într-o companie pentru că nu mai există o altă persoană capabilă să îți facă jobul. Devii indispensabil. Ești acel cal de cursă lungă, care mișcă lucrurile în jurul său și care livrează impecabil. Partea proastă este că în  timp apare demotivarea, în special când beneficiile nu sunt pe măsura efortului, sau când intervine comparația. “X, Y au fost promovați în poziția aia și ei nu știu nici a zecea parte din ceea ce știu eu.” În această situație, lucrurile sunt destul de clare, sau ar trebui să fie. Încerci până când simți că refuzul începe să îți mănânce din încrederea în forțele proprii, și atunci schimbi masa de joc. Loialitatea și atașamentul nu au ce căuta în acest context, binele tău primează.

 

Iar aceasta ultima sintagmă, “binele tău primează” vă doresc să v-o însușiți pe de-a întregul și să o transformați în mantră. Oricând simțiți că viața de corporație încearca să vă dea o lecție dură, evaluați situația prin acest filtru: “binele meu primează”. Restul e networking 🙂

Share This:

Alexandra Dinu
No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.